Sezon de crapi cu icre

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Duminică seara, obosiţi, dar mulţumiţi, ca doi pescari care au dat la crapi într-o baltă cu ora şi şi-au scos de câteva ori investiţia, coloneii de asfalt Gheorghe şi Vasile îşi fac monetarul. Bombănind, însă, aşa cum le stă bine unor poliţişti de drumuri cu gropi judeţene, care ar fi avut şi vârsta, dar şi meritele ca să-şi asigure o bătrâneţe liniştită şi prosperă pe autostrăzi.

Poliţia română, spre deosebire de cea americană, prea lăudată pentru conservatorismul ei, e mai democrată. Are mai mulţi colonei şi chestori, decât sergenţi. Partea proastă în democraţie e că trebuie să-şi facă treaba cu ce are. Iar cum armata e şi ea mai plină cu colonei, decât cu grade superioare, vă daţi seama că n-o să avem niciodată un trafic civilizat. Fără generali şi mareşali, e tot mai greu, n-ai autoritate să disciplinezi intersecţiile. Iar ca să trimiţi, ca la Iaşi, jumătate din efectiv în penal, iar nu-i o soluţie. După condamnare şi degradare, bieţii poliţai sunt obligaţi s-o ia pe jos, de la drumul comunal, altfel spus de la damigeană şi găină.

Rău, n-a fost, zice Gheorghe, dar era loc şi de mai bine. Am prins de dimineaţă un popă beat, cu două sute la oră, un secretar de stat fără permis şi vreo zece ţigani, atât de analfabeţi că nici “Poliţia” de pe botul maşinii nu ştiau s-o citească. Altfel, oameni de treabă, care nu s-au tocmit, cum fac nenorociţii noştri de intelectuali. La ce dracu le-o mai fi trebuind şcoală, dacă trebuie să-ţi baţi gura cu ei două ceasuri, până ce scot jumătatea aia amărâtă de milion? Cu unul din ei nu m-am putut înţelege chiar deloc. Ca şi când sâmbăta viitoare nu tot pe la mine trece. La prânz din păcate n-a mişcat nimic. Nimic, nimic!

Păi, aşa-i când e criză, cugetă cu politica la zi. Vasile, nu mai ai nici o bază. Poate să nu mişte nimic la prânz, dar să-ţi pice seara un ministru, din ăia vechi, care-ţi dau şi ce nu-i ceri, şi te-ai făcut!

Ştii că ai dreptate, zice Gheorghe. Sunt bune şi crizele astea la ceva.

Mie-mi spui, face cu gândul dus Vasile. Eu, până pe la cinci, când au luat-o ştabii spre Sinaia pe scurtături judeţene, abia dacă mi-am umflat niţel buzunarul de la spate. Că îţi pică, mama mă-sii, un control de sus şi-ţi golesc ai tăi buzunarele. Noroc că mi-a cusut nevastă-mea unul discret, sub bucă. E atât de pitit, că mai bag din bani şi pe delături.

Eu am trecut pe valută, zice Gheorghe. Ce valută, mă, să scoţi de la mocofanii de la ţară? se miră Vasile. Ei, uite că scoţi, zice Gheorghe. Se pregătesc românii de vremuri grele şi adună la saltea. Am prins chiar şi un şef de post cu alcoolemie doi, de nu-şi mai dădea seama, drăguţul de el, că nu-i pe bicicletă şi mergea cu zece la oră ca să nu se răstoarne. Beat, beat, dar a scos cincizeci de euro la fix şi mi-a şi zis mersi, colega. Om cu şcoala vieţii, nu cu diplomă degeaba.

Totuşi, zice melancolic Vasile, o autostradă e o autostradă. Poţi să-i iei şi din zece-n zece, nu din trei în trei, ca unii mai lacomi, care fac de râs uniforma, şi tot nu-i rău. Nu-i rău, nu-i rău, zice Gheorghe, care e într-una din acele zile, în care-i vine să spună proverbe cu mijloacele din dotare dar până la bine de tot mai e. Asta, aşa-i, îl aprobă Vasile cu privirea fixată meditativ în groapa din asfalt, care şi-a bătut recordul şi a dat peste cap numai în ultima săptămână, un Mercedes şi un Tir. Plus Loganul viceprimarului, abia reparat după ce a intrat în groapa din celălalt capăt al comunei.