x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sfânta campanie electorală

Sfânta campanie electorală

de Miruna Munteanu    |    19 Noi 2012   •   14:40

Popi şi copii. Racle şi pampersi. Cruci şi inimioare. Iată principalele tendinţe ale modei politice din acest sezon. Suntem în campanie electorală. Să curgă, deci, aghiazma! Să fumege tămâia! Lăsaţi pruncii să vină la pupat candidaţi! Lăsaţi şcolarii să facă propagandă de partid!

Campania a debutat în forţă, cu o superpromoţie la moaşte. Totuşi, numai liderii de top au reuşit să se pozeze cu cuvioasa Parascheva, sau la coadă la Nectarie. N-a ajuns pentru toată lumea. Nu-i nimic, stocul de smerenie telegenică poate fi consolidat şi prin realimentări mici şi dese. De pildă, William Brânză, candidat PDL pentru diaspora, ne asigură că vizitează Casa Domnului "chiar şi de trei ori pe weekend, în mai multe biserici.” Poate doar Gigi Becali, războinicul liberal al luminii, să-l mai întreacă la acatiste.

Dan Diaconescu ar fi putut, însă, să sprinteze decisiv în cursa înarmării cu har: voia să se prezinte în colegiul său din Târgu Jiu împreună cu moaştele Sfântului Andrei! N-a primit aprobarea Patriarhiei. Cunoscându-i resursele de inventivitate, nu m-ar mira să apară, vorba lui Umberto Eco, cu capul lui Ioan Botezătorul de la vârsta de 12 ani.

12 ani are şi fiica pedelistului Florin Popescu, autoarea unei compuneri electorale care i-a adus părintelui său mai multă notorietate decât mandatul de deputat şi preşedinţia CJ Dâmboviţa: "Votaţi-l pe tati dacă doriţi ca Târgovişte să ajungă un oraş vorbit de bine în toată ţara. P.S: Tati merită acest post!" Mezinei familiei i se atribuie un text şi mai crâncen, în care avertizează că o "doare inimioara” când lumea îl vorbeşte de rău pe tati al ei. E oficial, nivelul comunicării politice s-a prăbuşit undeva spre zona grădiniţei.

Preşcolarii sunt foarte căutaţi, zilele acestea, ca agenţi electorali. Un băieţel de vreo 5 anişori, echipat de campanie, este pozat lângă un afiş din care zâmbeşte serafic Elena Udrea. Întreaga compoziţie, decorată abundent cu inimioarele roz ale ARD, sugerează mai degrabă un demers publicitar dedicat consilierii de cuplu sau agenţiilor matrimoniale. Promisiunile au devenit vagi şi lipsite de substanţă ca majoritatea candidaţilor. Ni se vând emoţii, că idei nu prea mai are nimeni. Făceţi-vă cruce! Avem, într-adevăr, nevoie de un miracol.

×