Şi băncile au suflet, nu-i aşa?

Cărţile au fost mereu averea mea de căpătâi. Îîntr-o carte de poezie din tinereţe scriam, cu un pic de umor, “iubito sunt înconjurat de cărţi/ca Ana lui Manole-n zidărie/mă strâng corsete groase de hârtie/şi nu pot, zău, să mai privesc în părţi”. Din bibliotecile mele, pe care le-am îmbogăţit mereu (câte vieţi mi-ar trebui pentru a le citi pe toate?) absentează literatura economică. Lumea bancară, atât de des evocată azi, mi-e străină, metaforele financiare rămân ermetice pentru mine. Resimt dureros infirmitatea.

Cusurul meu e că şi dacă aş citi, să zicem, o carte de algebră, în puţinele cuvinte care fac legătura între probleme, aş căuta tot minereul frumuseţii literare. Aşa am citit cartea Elenei Petculescu, tipărită în 2008 la Romfilatelia, “BancPost. O poveste de suflet”. E o carte legată elegant, cu o prefaţă iscălită de guvernatorul Mugur Isărescu şi două spuneri pe ultima copertă ale scriitorului George Arion şi realizatoarei de televiziune Eugenia Vodă. Fiecare laudă, cu argumente de bun simţ, povestea de suflet a doamnei Petculescu, în care eu am descoperit un excelent talent de povestitor, ştiinţă a îmbinării întâmplărilor, stil. Se poate uşor construi un film pe structura acestei cărţi. Fireşte, Mugur Isărescu descoperă altceva pe traiectul celor două sute şi ceva de pagini: “Paradigma Bancpost e, fără îndoială, un detaliu viu al unei istorii trăite. Istoria sistemului bancar românesc de după decembrie ’89”. Acest sistem bancar la care se referă guvernatorul, mobil, flexibil, adaptat lumii occidentale şi care face substanţa cărţii Elenei Petculescu e pasul, decisiv poate, care ne-a rupt de comunism. Ieri m-a sunat un italian pe care

l-am cunoscut cândva. Rafaele locuieşte în sudul peninsulei. Vorbea precipitat. Italiana mea, pe care am mai uitat-o, m-a sprijinit până la urmă să descifrez motivele de panică ale bietului om. Rafaele nu este bogat. Toate economiile lui le-a băgat în nişte titluri de stat în România. De ce în România? Pentru că iubita lui, Mirela, e româncă şi l-a convins că în ţara asta curg gârle de lapte şi miere. O ştire de presă, precum că băncile româneşti se închid (multe porcării scriu gazetarii italieni despre noi!), îl cărase pe “investitor” în proximitatea infarctului. L-am potolit cu greutate. Seara m-a sunat din nou să-mi mulţumească. Se documentase. Importante sunt, Doamne, băncile! Progresul lumii pleacă până la urmă, în toate datele lui concrete, din inima (atât de vie în cartea Elenei Petculescu) acestor cetăţi misterioase pentru mine.

Anul trecut, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, mi-a trimis o carte tipărită de Andreco Educational Grup. Cartea se cheamă “Economist sub acoperire” şi este semnată de Tim Harford, un american mi se pare. Ea a rămas pe birou, la A.M.Press, multă vreme. în perioadele mele şcolare n-am strălucit la Economie, iar notele au fost pe măsura interesului. Cum să citesc eu de bunăvoie o carte economică? Am început s-o parcurg, recunosc, din respect pentru familia Pogonaru, iniţiatoare a unor proiecte culturale stimabile. Am continuat, furat de farmecul unor reţete de captare a fraierului de cumpărător. Psihologie a negoţului, tertipuri comerciale, filosofie de viaţă până la urmă.

Mi-au revenit în minte pasaje din cartea primită prin amabilitatea domnului Pogonaru zilele trecute, în apropierea Sibiului. Treceam printr-o porţiune de pădure. La o curbă am zărit un puşti zgribulit care întindea spre şosea, cu mânuţa tremurândă, un mănunchi de ghiocei. Ce caută copilul ăsta singur în ditamai pădurea? Am oprit. Mi-a spus că are şapte bucheţele şi le dă cu o sută de mii (lei vechi). Mult, zic eu, prefăcându-mă indignat. Până la urmă i-am dat suta, căinându-mi, teatral, ruinarea în care mă zvârlea. Înainte de a demara i-am făcut cadou ghioceii, ceea ce l-a nedumerit pe puşti. Ceva din tehnicile comerciale ale lui Tim Harford m-au îndemnat să opresc la o sută de paşi mai în faţă. În oglinda retrovizoare am observat cum un bărbat iese din pădure, puştiul îi dă banii, apoi maturul se ascunde din nou. Singurătatea copilului era o perfectă nadă sensibilă pentru “cumpărătorul captiv”, bine conturat în “Economist sub acoperire”.

Bibliotecile mele au fost multă vreme orfane de cărţi cu subiect economic. Prietenii şi, de ce nu, criza mondială îmi corectează o lacună şi o infirmitate.