Clientii interni ai combinatului galatean SIDEX, aflat acum in proprietatea privata, se plang ca pretul la care sunt nevoiti sa se aprovizioneze, (â¦)
(â¦) in ultimul timp, intr-o severa crestere, ba mai mult ca a ajuns mai mare decat cel al unei aprovizionari din import, chiar daca aceasta din urma include si importante cheltuieli de transport. Daca pretul la intern al SIDEX a ajuns mai mare decat pretul unei aprovizionari din import inseamna ca SIDEX fie produce la costuri inalte si atunci, nemaiavand sanse pe pietele internationale, nu mai exporta, fie ca, daca totusi exporta, o face la preturi mai mici decat livrarile pe piata interna romaneasca. Si aceasta indiferent de cum apar lucrurile in scripte. O asemenea situatie nu ar fi de mirare. Este o veche metoda de a cuceri pietele externe. Metoda a fost folosita masiv de tarile asiatice, de Japonia la vremea expansiunii ei externe fulminante, de Coreea de Sud si de alti tigri asiatici. Si mai este folosita si acum. De unde si multiplele acuze de dumping (de vanzare sub consturi) la adresa unor tari indeosebi in curs de dezvoltare, acuze al caror obiect il constituie exact metoda cu pricina. Costul economic si social este platit la intern de populatie in favoarea unei penetrari pe piete la extern. In cazul tarilor asiatice, populatia a platit si plateste in parte expansiunea tarilor respective pe plan economic international. Daca SIDEX e gasit ca utilizeaza metoda ar insemna ca populatia romaneasca plateste la intern, dar nu pentru o expansiune a Romaniei pe pietele externe, intrucat beneficiile sunt incasate de o companie privata straina. Caci totusi actualul SIDEX este o companie straina care doar actioneaza in Romania, profiturile obtinute apartinandu-i integral, indiferent daca au fost incasate de pe piata romaneasca sau de pe pietele internationale. In cazul in discutie, lucrurile sunt chiar mai complicate. Exporturile realizate de SIDEX au ca tara de origine Romania. Asa ca, daca va fi acuzat cineva de dumping va fi nu SIDEX, ci Romania. Astfel incat Romania ar fi, in situatia data, chiar ciuca batailor. Dupa ce ca ar plati aprovizionarea interna mai scump decat cea externa, ar ajunge la zid pentru ca mai practica si dumping! Si noi care ne bucuram ca prin privatizarea SIDEX macar s-a scapat de pierderi de circa un milion de dolari pe zi, ce erau evident suportate de populatie! Chestiunea trebuie reglementata! Consiliul Concurentei are datoria sa intervina! Daca o va face insa ca in cazul cimentului inseamna ca am cam pus-o de mamaliga! De cand au preluat aproape in totalitate industria romaneasca a cimentului, companiile straine - numai una si una (franceza, germana, elvetiana) - vand din greu la export sub costuri si fac compensari si profituri din vanzarile la preturi istovitoare la intern.Citește pe Antena3.ro