... si cu toate astea, a murit in 1967

MARII JURNALISTI ataca mari subiecte. Sunt mari subiecte acele intamplari, incidente si declaratii dupa care tot ce-ar mai fi sa urmeze e sfarsitul lumii. Cu toate acestea, lumea merge inainte, iar dupa cele mai mari subiecte vin altele si mai mari. Regula de aur a marilor subiecte e ca nu trece mult timp si nu-si mai aminteste nimeni de ele. Zilele trecute mi-a cazut in mana un ziar plin de reportaje, interviuri si stiri naucitoare. L-am citit cu sufletul la gura si mi-am zis: "Gata, vine sfarsitul lumii!". Dar, dupa ce m-am linistit nitel, mi-am dat seama ca era un ziar de acum doi ani. In urma marilor ziaristi nu ramane nimic. Sunt mari cat sunt vii si foarte putina vreme dupa ce mor. Dupa un an sau chiar mai repede, nimeni nu mai stie de ce au fost ei atat de mari. Cand mor, cand nu mai scriu la ziar, marii si micii jurnalisti sunt totuna. Explicatia e atat de simpla! In literatura, marii scriitori creeaza subiectele; in presa, subiectele ii creeaza pe marii ziaristi. Dispar scriitorii, raman cartile. Dispar ziarele, dispar ziaristii.

TOT MAI MULTI POLITISTI mananca bataie de la tot felul de oameni. Te gandesti la tot felul de motive. Dar si la faptul ca probabil le place sa fie batuti.

CAND SUNT SCURTE, biografiile de artisti seamana in zona absurdului intre ele. Toti s-au nascut, toti au invatat, toti au calatorit, au suferit, au facut una si alta si au murit. Citind o biografie de genul "... a studiat la Paris, a calatorit in Germania, Italia si Spania, a expus la Tinerimea Artistica, a obtinut numeroase premii si distinctii, a murit in 1967" iti vine sa precizezi: "Si cu toate astea, a murit in 1967".

UNUI DISIDENT, disparut in conditii neelucidate, dar cu aureola de luptator cu Securitatea, i se inventeaza dupa cativa ani pricini nobile care ar fi sa-l faca si mai erou decat a devenit murind, nimeni nu stie cum si unde. Desi trecutul sau cunoscut, de homosexual cu sordide rafuieli in comunitate, spune clar in ce directie trebuie aflate cauza si rezolvarea ei.

AM UN PRIETEN VARSTNIC, foarte cochet, care iese in lume numai "la costum" si cu un papion rosu la camasa alba. Lumea, care-l admira cu indoieli, fiindca intreaga lui infatisare e un repros la ingalarea din jur, nu stie ca asa sta toata ziua si acasa: in pantofii cei mai buni, in costum si cu papionul rosu la gat.

MI-E DOR de vreo trei ani de totalitarism, cum mi-a fost candva dor de macar cativa ani de libertate. Ma uit la golania de fiecare seara de la televizor si mi-e dor de televiziunea bulgara din 1989. Mi-e rusine de atatea lucruri trecute si rele la gust de care mi-e dor, totusi, mi-e dor.

LA DOUAZECI DE ANI, oriunde m-as fi dus, nu ma potriveam cu nimic. Acum, lucrurile stau altfel, s-au ameliorat: oriunde ma duc, nimic nu se potriveste cu mine.