Si i-am prins cu rata-n gura

In Romania e ca-n America. In ultimii 4-5 ani, pretul activelor s-a dublat, in timp ce economia n-a acoperit cu bunuri si servicii decat un sfert din crestere.

Am mai semnalat aceasta neconcordanta, vorbind despre tara noastra, dar nu si despre Statele Unite. Asadar, in timp ce americanii ne povesteau la seminarii ce este reforma si ce vrea ea, actiunile, imobilele, petrolul si metalele rare se scumpeau si la ele cu suta la suta, desi cresterea economica tot numai pe sfert le acoperea.

Daca ajungem la concluzia ca noi, romanii, am preluat un model fara sa fi achitat franciza, trebuie sa ne intrebam si daca majorarea pretului activelor, neinsotita de o productie de bunuri si servicii pe masura, are impact inflationist. Pai, cam are, dar, vorba bancherilor americani, "este foarte bine controlat". Aviditatea industriasilor se hraneste din puterea de cumparare in scadere (indiferent daca pentru asta se foloseste deprecierea monedei sau scumpirea benzinei), iar "gaura" din nivelul de trai se atenueaza cu bani imprumutati de la banci. In felul acesta se rezolva dintr-un foc si problemele prezentului, si ale viitorului, fara riscul aparitiei unei crize de supraproductie. Chiar dimpotriva. Daca in 1929-1933 se punea problema ca e prea mult grau sau prea mult petrol, acum sunt prea putine marfuri. Si prea multa saracie.

Oricum ar fi insa din exterior sau din interior, la mijloc gasim tot o datorie care creste. Societatea de consum a venit cu gaselnita ca dezvoltarea actuala poate fi sprijinita daca se folosesc bani din viitor. Nu s-a luat in calcul ca banii cu care se fac speculatii vor ajunge sa fie mai multi decat cei care intermediaza vanzarea oualor, a carnii, a painii sau a benzinei. In ultimii 25 de ani, activele financiare internationale au crescut cu 900%, iar PIB-ul mondial s-a marit cu doar 250%. In anii ’80, cele doua marimi erau egale, in prezent, respectivele active sunt de trei ori mai mari decat PIB-ul.

Din pacate, la cazinoul mondial se joaca sume din ce in ce mai mari. Mizele puse pe obligatiuni, actiuni, imobile si contracte futures pe petrol au ajuns atat de ridicate, incat cu greu se mai gasesc fraieri ca sa plateasca pretul. Inflatia poate fi combatuta cu dobanzi mai mari, dar scumpirea creditului loveste in populatia supraindatorata. Expansiunea globala e pe marginea prapastiei. Ce e de facut?

Intra la inaintare Fondul Monetar International, care da semnalul ca bursele de marfuri si titeiul pun in pericol stabilitatea financiara a lumii. Dupa care vine presedintele bancii centrale a Statelor Unite, Alan Greenspan, care in afara de petrol mai pune indexul si pe companiile de credit ipotecar. Daca abordarea Fondului ar fi ca-n Romania, americanii ar trebui sa se pomeneasca cu accize pe benzina, ca tot exista in toata lumea si la ei nu.

Din nefericire, se confirma iarasi observatia ca politicienii prefera rezolvari temporare (monetare) ce afecteaza perspectivele pe termen lung. Sincer, e greu de spus daca lumea va intra in criza. FMI se va ocupa indeaproape de problema si, asa cum a facut in Romania, va turna repede, peste relaxarea impozitelor, un rand de taxe ca sa se combata supraevaluarea (de care nu sunt vinovati cei care platesc oalele sparte).

Da, dar, daca aceasta criza financiara va fi ocolita, colapsul moral nu are nici o sansa sa fie evitat. In locul unor masuri radicale, care sa scoata economiile mature ale lumii din starea de deficit, se alungesc scadentele bondurilor. De la obligatiuni pe 10 si 30 de ani s-a ajuns la maturitati de 50 de ani, care depasesc perioada de viata activa a angajatilor. (Si Romania face la fel: isi dubleaza scadentele, fara ca economia sa merite asta.) Indatorarea, folosirea potentialului viitorului trebuie sa creeze dezvoltare, nu sa finanteze un prezent prost gestionat. Economia de piata liberala, care a guvernat lumea atatea decenii, se vede calcata in picioare. Rolul regulator al pietei e inlocuit de dirijism.