Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Paris, pe Champs Elysees, se află o statuie a generalului De Gaulle, pe soclul căreia stă scris: “Există o legătură de două ori seculară între măreţia Franţei şi libertatea Europei”. Cu siguranţă unul dintre lucrurile pe care românii - experţi în arta supravieţuirii prin fuga din istorie şi plecarea capului - îl pot învăţa de la francezi este tocmai sensul măreţiei.
Ce măreţie este însă în gestul Franţei - rămasă singură, fără aliaţi şi fără argumente - de a recurge la un tertip procedural spre a împiedica intrarea surorii sale francofone, România, în spaţiul Schengen?! În faţa raportului de expertiză atestând că românii îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute de acquis-ul comunitar, reprezentanţii Parisului au cerut timp pentru... lectura documentului. Ei au blocat astfel continuarea procedurii în PE, acolo unde se aşteptau la un vot masiv favorabil României. O atare manevră şicanatorie dezonorează Franţa, arătând că măreţia sa este în eclipsă. Per a contrario, decăderea Franţei induce limitarea libertăţii în Europa (în speţă, libertatea de mişcare). De Gaulle avea dreptate!
Când o femeie se îmbată este un lucru imoral şi nesănătos. Dacă însă, profitând de etilismul său, cineva o violează, incapacitatea femeii de a se apăra nu constituie cauza nefericirii sale, ci numai o circumstanţă favorizantă care, în ceea ce îl priveşte pe violator, este o agravantă. Desigur că România are păcatele sale. Corupţia şi slăbiciunea justiţiei sunt două dintre ele. Aceasta nu scuză însă turpitudinile Franţei. Chiar dacă românii i-au dat preşedintelui Sarkozy laţul cu care să le sugrume aspiraţiile legitime, actul sugrumării rămâne o crimă.
Dacă prin opoziţia sa Franţa ar fi urmărit combaterea corupţiei în România - aşa cum cred naivii care văd aici o ultimă frontieră pe care Occidentul cel bun apără cinstea în România ticăloşită ori cum susţin aceia care îşi urăsc într-atâta ţara sau propria neputinţă de a o face mai bună, încât se bucură de orice umilire la care aceasta este supusă - încă ar fi fost tolerabil. La fel, dacă ar fi fost vorba doar despre amânarea cu câteva luni a accesului în spaţiul Schengen. Lucrurile nu stau însă aşa. Limitarea libertăţii de circulaţie a românilor este un argument cu care domnul Sarkozy speră să câştige voturile extremei drepte în alegerile prezidenţiale de la anul. De asemenea, mai sunt interese economice franceze pe care o Românie cu spatele la zid ar fi dispusă să le satisfacă în condiţii oneroase.
Pe de altă parte, dincolo de lăsarea României în poziţia unui membru de rang secund, este vorba despre crearea unui precedent potrivit căruia unele state membre ale UE sunt mai egale decât altele şi îşi pot impune decizia după bunul plac. Se dă astfel apă la moară euroscepticilor care confundă UE cu URSS.
Iată de ce, în circumstanţele create, România nu luptă numai pentru ea, ci pentru însăşi ideea europeană, pentru apărarea legalităţii şi democraţiei în UE, ca şi pentru a feri UE de dominaţia unui directorat în promovarea căruia domnul Sarkozy sacrifică 160 de ani de prietenie româno-franceză. Desigur, poporul francez o va afla şi o va sancţiona. A bon entendeur, salut!
