Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A VENIT SI RANDUL generatiei mele sa-si numere mortii. S-a prapadit cutare. S-a stins din viata si cutare. Dar despre cutare ce se mai stie? Ei, pai e mort de doi ani.
Un grafician imi telefoneaza ca sa-mi povesteasca de drama unui prieten comun: i-a fost amputat un picior. Pentru generatie nu e o veste din cale afara de proasta. Nu a murit omul, i-a murit doar un picior. Nu generatiei, persoanei. La o generatie, un picior de om nu se pune.
CUVANTUL DESTIN ma trimite reflex si cu toata simtirea la Simfonia a V-a, a Destinului. Poate pentru ca am ascultat-o pentru prima oara in anii cand mintea mea tezauriza cu nesat vorbe mari: destin, geniu, fatalitate. Cele mai multe destine insa merg si cu acompaniament de tambal sau acordeon. La o petrecere am cunoscut un chefliu. Mi-a marturisit ca n-are obiceiul sa se imbete, dar ca il chinuia o masea. De atunci, l-am intalnit cu totul intamplator in mai multe randuri. De fiecare data venea de la dentist sau se ducea la dentist. Si asta e tot o chestiune de destin. Ultima oara l-am vazut iesind din curtea Facultatii de Stomatologie. N-am indrazit sa-l intreb: cu ce ocazie? M-am temut sa nu-mi spuna: "Le-am reparat o conducta" sau "Am fost in inspectie". Sa duca astfel in derizoriu vigurosul acompaniament de taraf la destin, pe care-l aud de cate ori imi iese in cale omul.
UNUL DIN COLEGII care s-au grabit sa se pensioneze in 1990, la 52 de ani, m-a cautat ca sa-mi ceara de lucru. Ar vrea sa revina in presa; stie ca cei paisprezece ani care s-au scurs l-au deprofesionalizat, ca nimeni n-ar angaja pe cineva care a stat deoparte atata amar de vreme. In scris, ca si-n cantatul la pian, poti reveni, dar ceva s-a sfarsit. S-a terminat pentru totdeauna. Amicul banuieste ce-i voi spune, daca staruie. De aceea mi-o ia inainte intr-un mod care s-ar putea chema amuzant, daca n-ar fi trist. Vede multimea computerelor dintr-un birou si conchide: "Adevarul e ca eu nu le am deloc cu asteaâ¦"
DINAUNTRUL UNUI CETATEAN razbate Pasacaglia in do minor de Bach. Calatorii din autobuz il privesc cu interes stiind ca nu stomacul omului e cel care produce muzica. Desi, la cat de mic e celularul care canta, poti spune si asta. Un implant de combina muzicala minuscula si gata, din orice ignorant razbate Bach. E impropriu sa spui ca dintr-un om razbate, se aude sau iese muzica lui Bach. Tehnic, treaba e ca si facuta. Nu s-a creat insa vocabularul pentru a numi situatia. Din femeia aia iese Beethoven, din domnul de pe scaunul pentru invalizi iese Wagnerâ¦
Citește pe Antena3.ro
