x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sindromul co-vid de putere

Sindromul co-vid de putere

de Dan Constantin    |    17 Dec 2020   •   07:30
Sindromul co-vid de putere

Din dorința lui Klaus Werner Iohannis de a organiza cu orice preț alegeri, România s-a trezit după vot într-o complicată instabilitate politică. Dacă președintele nu se amesteca peste limita Constituției în campania electorală, ca principalul agent electoral al PNL, cu ieșiri zilnice de defăimare a PSD, mai mult ca sigur că social-democrații nu ar fi reușit să câștige scrutinul de Moș Nicolae. Iohannis a livrat „ciumei roșii” victoria după cea mai dezastruoasă prestație în funcția de la Cotroceni, care în vremuri normale și cu adversari politici mai determinați i-ar fi adus suspendarea. Acum, fără să-și recunoască vina nici cât negrul de sub unghiile lăcuite, KWI se zbate să facă o combinație politică din care să excludă total PSD, partid care, de regulă, nu știe să-și gestioneze succesele. Cu inabilitate în rezolvarea crizei politice pe care a provocat-o, președintele se trezește cu o revoltă în interiorul PNL, care nu mai suportă implanturile trimise de la Cotroceni. În aceste condiții, Ludovic Orban, demisionat cu forța de la Guvern după o discuție nu prea prietenoasă cu Iohannis, vrea să întoarcă soarta jocului pierdut și, pe post de Hopa Mitică, să cadă iar în picioare, tot în Palatul Victoria. Funcția de premier a devenit una ridicolă; după ce PSD a reușit să-și doboare doi prim-miniștri chiar cu moțiune de cenzură, acum este rândul liberalilor să se dea în stambă. Orban devine un tip simpatic dacă reușește să-l enerveze pe Klaus,  care, adus de electorat în poziția de looser, s-a blocat în propriile combinații și crede că generalul Ciucă, proaspăt trecut în civilie ar fi salvarea. Visul lui Iohannis de a modifica rapid Constituția, pentru a se permanentiza în funcție, s-a destrămat. Mai mult, o forță nouă, care nu a ieșit din tabletele STS, ci pe alte canale, a venit la consultările de la Cotroceni cu mesajul suspendării președintelui. Sfârșitul de an ne găsește cu un vid real de putere în cele două palate care ar trebui să conducă lupta cu COVID-19.

×