"Situatia tarii..."

In Romania exista cenzura! "Situatia Romaniei" e cea care ne obliga sa gandim ca tot ce ni se intampla, ca indivizi, e neimportant, fata cu ce i se intampla majoritatii romanilor.

"Situatia Romaniei" e ceva care se schimba tot timpul in rau, fapt care ne face sa credem ca raul e fara sfarsit, ca numai raul ne priveste pe toti, pe cand binele individual, care-i scurt si intamplator, e inoportun din cauza permanentei raului colectiv. Cum sa te bucuri ca ti-a nascut sotia un copil sanatos si frumos, cand in tara sunt inundatii catastrofale? Cum sa te scoli cu chef de munca si de viata, cand toata Romania e isterizata de anticipate? Cum sa inghiti cu foame si placere painea pe care ai muncit-o cinstit, cand situatia pensionarilor e critica? Nu trebuie sa te cenzureze cineva anume. Cenzura actioneaza din toate partile si se cheama "situatia tarii".

De cand ma stiu, ceva a fost mereu mai important decat viata mea, decat dorintele mele si visele mele de copil si de adolescent. Cel mai adesea, n-am realizat pana la capat relatia dintre tara si persoana mea, ca efect al "situatiei". Am in minte "situatii" care mi-au otravit tineretea si de care astazi nu mai pomeneste nimeni. Cenzura venea de regula prin cei apropiati. Ei erau primii care preluau presiunea "situatiei" si mi-o translau infricosati ca pe o dovada de grija a clanului. "Cum sa pleci tu, mama, la Ploiesti, acum, cand cotele apelor Dunarii la Viena au ajuns la nivelul de alerta maxima?" Nu de Viena ii pasa mamei. Dar ea stia ca, atunci cand aparea o primejdie la altii, cei care o incasam eram intotdeauna noi. "Situatia tarii" e cauza unui blocaj psihic si mai grav. El se cheama auto-cenzura. Aceasta nu cere argumente. Functioneaza cu spaime ascunse, cu simtaminte confuze, cu teama ca tot ce indraznesti pe moment, platesti in viitor. Ca, treaba ta!, poti sa pleci la Ploiesti cand cresc cotele apelor Dunarii la Viena, dar o sa ti se taie din leafa in Octombrie, pentru ca n-ai vibrat suficient de patriotic la aniversarea a 100 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri. Autocenzura, care e unealta prin care "situatia tarii" ii loveste in moalele capului pe romani, ne tine in loc. Suntem ca o natiune de medici care, in loc sa vindecam pacientul, ne punem pe compatimit: Biata Romanie, are o criza biliara, vai de ficatii nostri ce ne asteapta!

Sunt zile in care ma uit la articolele mele din ziar, la cele care vin la rand in rubrica ce-o semnez, si, sincer, ma simt prost: ce scriu eu si ce i se intampla Romaniei?! E un contratimp de interese, care poate degenera intr-un razboi. E tot mai aproape ziua in care am sa ma revolt si am sa urlu: Ia mai du-te dracului, ma, "situatia tarii"! Mie cand imi vine randul sa ma bucur de viata?

Si n-o spun fara un motiv. Azi as fi avut chef sa scriu o povestioara. M-am asezat la lucru, aveam starea de spirit potrivita, subiectul imi parea suficient de nostim, ca sa-i fac si pe altii sa zambeasca si sa aiba o zi buna, cand, de pe sifonierul unde arunc ziarele vechi, a cazut unul. Si, brusc, a inceput sa functioneze odioasa autocenzura. Pe prima pagina a ziarului am citit titlul "Situatia tarii". Inca o data Romania m-a invins! M-a facut sa inteleg ca pentru ea, pentru tara mea, eu, individul, n-o sa reprezint multa vreme, in nici un caz inainte ca sa mor, o "situatie" de natura sa intereseze. Romania cu ale ei, noi, neinsemnatii Romaniei, cu ale noastre.

Si, uite-asa, ne mintim ca mergem inainte cand de fapt mergem lateral.