Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CHESTIUNEA ZILEI
E patru după amiaza, sunt pe la Inter şi mă holbez la populaţie. Zac la volan de două ore şi descopăr că traficul de tip Videanu are şi părţi mişto. Mai cunoşti lumea. Injurăturile de mamă işi pierduseră vehemenţa. Sunau ca un alint şi ne apropiau sufleteşte. Exista şi o parolă a mulţimii de la volan: Videanu. Urlai "Videanu!" şi toţi claxonau prelung, ca Vasile Roaită. Fiindcă nu mergeai doar bară la bară, ci şi geam lăngă geam. Eram atăt de intimi, incăt tablele noastre intrau in rezonanţă la fiecare deplasare de zece, douăzeci de centimetri.
CHESTIUNEA ZILEI
E patru după amiaza, sunt pe la Inter şi mă holbez la populaţie. Zac la volan de două ore şi descopăr că traficul de tip Videanu are şi părţi mişto. Mai cunoşti lumea. Injurăturile de mamă işi pierduseră vehemenţa. Sunau ca un alint şi ne apropiau sufleteşte. Exista şi o parolă a mulţimii de la volan: Videanu. Urlai "Videanu!" şi toţi claxonau prelung, ca Vasile Roaită. Fiindcă nu mergeai doar bară la bară, ci şi geam lăngă geam. Eram atăt de intimi, incăt tablele noastre intrau in rezonanţă la fiecare deplasare de zece, douăzeci de centimetri.
La Dumnezeii mă-sii! - scoşi de unul care intrase cu un Opel din Regală pe Magheru - i-am adăugat pe ai mei. Omul era fericit. Exclamă: "Videanu!" Ii răspund prompt: "Videanu!". Am inţeles din privirile lui că nu-l mai interesa de mult traficul. Injura ca să comunice. Mergea cu geamurile lăsate, căci nu ştia de unde-i poate sări iepurele. Parcă ne ştiam de cănd lumea. Imi povestea că pe Calea Victoriei, de la Guvern pănă la Kreţulescu, schimbase telefonul şi adresa cu trei inşi care ţineau cu Steaua, cu o profesoară de geografie şi cu o piară de la o televiziune de noapte, din centru. Cănd n-avea cu cine vorbi, cănta "Frunză verde ca piperu", mă iubeşte tot Magheru!". Povestea insului: nevasta l-a părăsit şi a plecat la căpşuni, iar el a rămas singur in trei camere, pe Pantelimon, etaj 8. Profa de geografie şi piara se interesaseră dacă are şi veceu de serviciu. N-are. Descoperise că traficul Videanu ii venea ca o mănuşă. Lucra doar in schimbul de noapte (la o termocentrală de cartier), ca să poată circula ziua, să-şi refacă viaţa.
Ora 19. La Universitate, s-a schimbat brusc starea de spirit a coloanelor. Unul a scos capul pe geam şi a urlat din toţi rărunchii, aşa cum ai zbiera "Cad stănci!": "Elodiaaaaa!". Avusese o revelaţie. O văzuse pe Elodia. Tămpiţi de trafic, jumătate vedeam palmieri, cealaltă o zărea pe Elodia. Poliţiştii semănau cu Cioacă şi se făceau că dirijează circulaţia. Elodia fusese văzută de 221 de ori. Pănă la Unirii, scorul era de 1-1. O coloană era cu Elodia, cealaltă, cu Cioacă. Deasupra noastră părea că are treabă un elicopter pe care scria Poliţia. Din uşa aeronavei, un tip in uniformă era cu ochii pe noi ca pe fanii din Ghencea. Dădea din măini, incercănd să ne arate ceva pe coloana dinspre Lipscani. Noi, ăştia jos, nu pricepeam nimic. Bănuiam că l-a smintit traficul şi chiar s-a incins un concurs ad-hoc: "Cade? Nu cade!". ala de sus o ţinea pe-a lui: Băăă! Băgaţi-vă, băăăăă, acolo, că sunt două locuri libere... De jos, coloana i-a răspuns la unison: "Bagă-te, tu, cu Troacă şi Videanu!".
Se făcuse nouă seara. Ne mişcam promiţător, cam la doi paşi de Unirii. Observăm entuziaşti că, in inaltul cerului, elicopterul poliţiei mai să se proptească in "cel mai inalt brad din Europa". L-a ratat. Jos, aproape de intersecţie, coloana Elodia avea un avans de un Matiz şi jumătate faţă de coloana Cioacă.
In oraşul luminat feeric, taximetriştii işi transmiteau prin staţii veşti din celelalte artere ale Capitalei, unde, de asemenea, coloane uriaşe omagiau cu insufleţire promisiunile lui Videanu privind "inaugurarea" a 75 la sută din bulevarde la fiecare 15 ale lunii. Nimic nu egala insă incăpăţănarea noastră de a sta ţintuiţi in maşini. Calvarul traficului era mai tentant decăt mersul pe jos sau călcatul in picioare la metrou. In curănd avem să ne luăm rămas bun unii de la alţii, doldora de adrese şi telefoane.
" - Videanu!"
" - Videanu!"
E patru după amiaza, sunt pe la Inter şi mă holbez la populaţie. Zac la volan de două ore şi descopăr că traficul de tip Videanu are şi părţi mişto. Mai cunoşti lumea. Injurăturile de mamă işi pierduseră vehemenţa. Sunau ca un alint şi ne apropiau sufleteşte. Exista şi o parolă a mulţimii de la volan: Videanu. Urlai "Videanu!" şi toţi claxonau prelung, ca Vasile Roaită. Fiindcă nu mergeai doar bară la bară, ci şi geam lăngă geam. Eram atăt de intimi, incăt tablele noastre intrau in rezonanţă la fiecare deplasare de zece, douăzeci de centimetri.
La Dumnezeii mă-sii! - scoşi de unul care intrase cu un Opel din Regală pe Magheru - i-am adăugat pe ai mei. Omul era fericit. Exclamă: "Videanu!" Ii răspund prompt: "Videanu!". Am inţeles din privirile lui că nu-l mai interesa de mult traficul. Injura ca să comunice. Mergea cu geamurile lăsate, căci nu ştia de unde-i poate sări iepurele. Parcă ne ştiam de cănd lumea. Imi povestea că pe Calea Victoriei, de la Guvern pănă la Kreţulescu, schimbase telefonul şi adresa cu trei inşi care ţineau cu Steaua, cu o profesoară de geografie şi cu o piară de la o televiziune de noapte, din centru. Cănd n-avea cu cine vorbi, cănta "Frunză verde ca piperu", mă iubeşte tot Magheru!". Povestea insului: nevasta l-a părăsit şi a plecat la căpşuni, iar el a rămas singur in trei camere, pe Pantelimon, etaj 8. Profa de geografie şi piara se interesaseră dacă are şi veceu de serviciu. N-are. Descoperise că traficul Videanu ii venea ca o mănuşă. Lucra doar in schimbul de noapte (la o termocentrală de cartier), ca să poată circula ziua, să-şi refacă viaţa.
Ora 19. La Universitate, s-a schimbat brusc starea de spirit a coloanelor. Unul a scos capul pe geam şi a urlat din toţi rărunchii, aşa cum ai zbiera "Cad stănci!": "Elodiaaaaa!". Avusese o revelaţie. O văzuse pe Elodia. Tămpiţi de trafic, jumătate vedeam palmieri, cealaltă o zărea pe Elodia. Poliţiştii semănau cu Cioacă şi se făceau că dirijează circulaţia. Elodia fusese văzută de 221 de ori. Pănă la Unirii, scorul era de 1-1. O coloană era cu Elodia, cealaltă, cu Cioacă. Deasupra noastră părea că are treabă un elicopter pe care scria Poliţia. Din uşa aeronavei, un tip in uniformă era cu ochii pe noi ca pe fanii din Ghencea. Dădea din măini, incercănd să ne arate ceva pe coloana dinspre Lipscani. Noi, ăştia jos, nu pricepeam nimic. Bănuiam că l-a smintit traficul şi chiar s-a incins un concurs ad-hoc: "Cade? Nu cade!". ala de sus o ţinea pe-a lui: Băăă! Băgaţi-vă, băăăăă, acolo, că sunt două locuri libere... De jos, coloana i-a răspuns la unison: "Bagă-te, tu, cu Troacă şi Videanu!".
Se făcuse nouă seara. Ne mişcam promiţător, cam la doi paşi de Unirii. Observăm entuziaşti că, in inaltul cerului, elicopterul poliţiei mai să se proptească in "cel mai inalt brad din Europa". L-a ratat. Jos, aproape de intersecţie, coloana Elodia avea un avans de un Matiz şi jumătate faţă de coloana Cioacă.
In oraşul luminat feeric, taximetriştii işi transmiteau prin staţii veşti din celelalte artere ale Capitalei, unde, de asemenea, coloane uriaşe omagiau cu insufleţire promisiunile lui Videanu privind "inaugurarea" a 75 la sută din bulevarde la fiecare 15 ale lunii. Nimic nu egala insă incăpăţănarea noastră de a sta ţintuiţi in maşini. Calvarul traficului era mai tentant decăt mersul pe jos sau călcatul in picioare la metrou. In curănd avem să ne luăm rămas bun unii de la alţii, doldora de adrese şi telefoane.
" - Videanu!"
" - Videanu!"
Citește pe Antena3.ro
