Soartă cu picioare lipsă

Istorisea Vadim Tudor că a cunoscut un bărbat, care a sărit ca un acrobat în picioare, spunându-i că simpatizează partidul lui. “Ai elastic în picioare, genunchii tăi conţin arcuri de oţel de sari ca atleţii?” Bărbatul cel politicos a surâs şi şi-a suflecat pantalonii. Vadim a rămas cu gura căscată. Bărbatul sprinten avea proteze de pastic la ambele picioare, care îi fuseseră “topite” în copilărie de curentul electric de sute de volţi. Puştiul se căţărase pe un stâlp de energie electrică, s-a electrocutat şi gambele au fost transformate în scrum şi cărbune de nebunia volţilor. “Am o firmă de transport şi le dau lecţii şoferilor în precizia cu care parchez TIR-ul cu spatele, eu cu picioarele de plastic”. Vadim Tudor i-a spus să scrie cu un pix o cerere de intrare în partidul său şi i-a aprobat adeziunea pe loc. Există destine cu două picioare mai puţin, dar există şi victorioşi cu două picioare mai puţin. În Gorj, mai departe de Horezu, directorul economic al unui spital s-a căsătorit cu o femeie frumoasă, cu siluetă graţioasă. Se îndrăgostiseră la prima vedere, au adus pe lume un băiat drăgălaş şi perechea este simpatizată de toţi. Puţini ştiu că mirele şi mireasa au mers la altar în condiţii aparte, îndrăgostiţii aveau împreună doar un picior normal, celelalte trei erau picioare protezate de plastic. S-au cunoscut în sala de aşteptare de la firma de proteze, până să li se ia măsurile pentru proteze au discutat şi li s-au aprins inimile. Tânăra suferise amputarea ambelor picioare din cauza unei boli viclene, viitorul soţ pierduse un picior în urma unui accident de maşină. Marin P. este un bărbat jovial, povestitor de farmec. A luptat pe front pentru întregirea Ţării, a fost rănit, dar mai gravă s-a dovedit degerarea picioarelor după lungile ore în care a zăcut în zăpadă. Gambele n-au mai putut fi salvate şi chirurgii i-au tăiat de la genunchi ambele picioare. A ieşit el în calea gloanţelor, aşa că a luat curajos viaţa în piept şi cu această invaliditate. Culmea, a practicat meserii care impuneau statul în picioare. Vânzător de ziare la tarabă, apoi într-o tutungerie. În fiecare dimineaţă îşi înfăşura pe bonturile rămase 150 de metri de tifon pentru a nu-l freca şi răni protezele de lemn. S-a îndrăgostit soldatul erou şi s-a dus la părinţii fetei s-o ceară de nevastă. În sufragerie, la o cafea, schimbându-şi poziţia pe scaun, au scărţâit protezele de lemn de la picioare şi Marin P. s-a speriat de momentul neprevăzut. Din fericire, viitorii socri nu s-au prins şi au bănuit că situaţia delicată apasă pe umerii lor: “Îi dăm fetei noastre mobilă nouă, nu mobila asta veche din sufragerie, care mai trosneşte”.