Soarta de povestitor

TRECAND ANII descoperi la fostii colegi de facultate virtuti si slabiciuni care-i arata a fi fost cu totul alti oameni decat aceia stiuti de tine. Aflu, bunaoara, ca un baiat slab si timid, de al carui nume nu m-am sesizat, fiindca numele colegilor, cand esti tanar, le iei ca atare, nu le cauti la neam, e evreu german si ca preda limba romana arabilor de la Politehnica. Ca si cum n-ar fi de ajuns, mai aflu ca a ratacit pana de curand prin tari din America Latina si Orientul Apropiat, unde tot profesor de romana a fost. Bine, bine, dar de ce s-a intors in Romania, acum cand pana si romanii se duc cu milioanele unde vad cu ochii? Un alt coleg cu care discut cazul, evreu si el, e intrigat de intrebare: Pai, unde sa se intoarca, daca e roman?

IN HALA DE PESTE DIN OBOR, un cersetor umbla cu mana intinsa pe la tarabe. Unul din negustori se uita lung in ochii amaratului, apoi ia un pestisor si i-l pune, ca pe o moneda, in palma. Acesta pleaca buimac cu pestisorul in mana. Multe i s-au intamplat in viata lui trista si la toate le-a gasit o solutie, dar cu cinismul e cel mai greu.

UN BATRAN, care ocupa singur o garsoniera, face infarct, dar nu cheama Salvarea si abia a doua zi, descoperit de un vecin, e dus la spital. Batranul are un caine care, pana la revenirea stapanului, va vagabonda in jurul blocului. Primele cuvinte pe care batranul le spune, cand in sfarsit poate sa vorbeasca, sunt: Imi pare atat de rau ca-mi dezamagesc cainele.

UN LUCRU CARE MA FACE sa-mi vad linistit de treburi: nu eu imbatranesc, cei din jurul meu imbatranesc. Asa mai merge.

MULTE DIN SITUATIILE pe care le-am trait trebuie sa-mi fie confirmate de altii, ca sa fiu sigur ca le-am trait. Asta din cauza povestitului. Povestindu-le de mai multe ori si cu adaogiri ori scurtari, incep sa-mi para inventate. E soarta oricarui povestitor. Nu mai face deosebirea intre imaginar si real... O dezmintire, publicata intr-un ziar, imi certifica dupa saisprezece ani ca o intalnire conspirativa, la care am fost martor din intamplare, a avut totusi loc. Dupa vehementa cu care e formulata dezmintirea, imi dau seama ca-i mai prudent sa nu ma bucur ca am ramas unul din putinii martori ai momentului. Ca trebuie chiar sa uit ceea ce doar credeam c-am uitat. Si asa se face istoria, din uitari oportune.

OMUL MODERN se duce de sarbatori la tara, ca sa reinvete sa doarma. Mi-am stricat complet somnul - imi spune patronul unei firme prospere - , trebuie sa ma duc o saptamana la ai mei, langa Pitesti, sa ma deprind din nou cu dormitul. Doctorul mi-a recomandat doua saptamani, dar poate rezolv intr-una.