Solutie de pesimist - Un pamflet amar sau sinistru?

Volumul Publicistica de I.L. Caragiale, scos de Academie in cadrul campaniei de publicare a marilor scriitori romani in editii complete, absolut necesare dupa 1989, cand libertatea de expresie da posibilitatea tiparii si a textelor anterior cenzurate, reproduce sub titlul "Un pamflet clasic", traducerea unui pamflet scris de Jonathan Swift in 1729, cand in Irlanda bantuia cea mai crunta mizerie.

Rautatea lui Jonathan Swift

Volumul Publicistica de I.L. Caragiale, scos de Academie in cadrul campaniei de publicare a marilor scriitori romani in editii complete, absolut necesare dupa 1989, cand libertatea de expresie da posibilitatea tiparii si a textelor anterior cenzurate, reproduce sub titlul "Un pamflet clasic", traducerea unui pamflet scris de Jonathan Swift in 1729, cand in Irlanda bantuia cea mai crunta mizerie. Noteaza Caragiale in prefata textului, reprodus in Epoca literara, 27 mai 1896:

"In 1729, Irlanda era bintuita de o ingrozitoare foamete, care aruncase populatiunea saraca in cea din urma neagra mizerie. Adinc afectat de aceasta calamitate si indignat de nepasarea cruda a claselor bogate, celebrul Jonathan Swift, autorul lui «Gulliver», scrise urmatorul pamflet amar, care facu la vremea lui mare senzatie si care, pe drept, e considerat in literatura europeana o capo-dopera de acest gen".

"RETETA". Marele nostru satiric spune ca pamfletul e "amar". Citindu-l, eu as spune ca-i sinistru. Pesimistul numarul unu al lumii propune drept solutie pentru reducerea numarului de copii cersetori, "suparind pe fiecare calator ca sa le dea mila", introducerea lor in circuitul alimentar. Raceala scriiturii descumpaneste cititorul, care ghiceste, totusi, dincolo de rautatea inimaginabila, disperarea amaraciunii: "Un american, pe care l-am cunoscut in Londra, barbat foarte capabil, m-a asigurat ca un copil sanatos, bine hranit, este la virsta de un an o hrana foarte delicioasa, substantiala si sanatoasa, fript sau fiert, cu stufat sau la cuptor, si nu ma indoiesc ca poate folosi tot asa de bine prajit sau iahnie. De aceea, rog umilit publicul sa se gindeasca ca, din acesti o suta douazeci de mii de copii, douazeci de mii, s-ar putea pastra pentru reproducerea spetei, dintre cari un sfert sa fie barbati, iar ceilalti o suta de mii ar putea, la virsta de un an, sa fie vinduti persoanelor de calitate si avute din tot regatul, muma fiind instiintata sa-i lase sa suga bine in luna din urma, spre a-i face grasi si carnosi pentru mesele bune. Dintr-un copil s-ar face doua feluri de bucate la un ospat de amici; cind familia cineaza singura, partea dinainte sau dinapoi ar face un fel de bucate foarte cum se cuvine. Am facut socoteala ca, in medie, un copil, atirnind 12 livre la nastere, poate, dupa un an, de va fi bine hranit, sa ajunga pina la 28 livre". Si tot asa, in acest stil de macelar dupa ce-a primit o cantitate apreciabila de vitei, Swift se deda la calcule sinistre despre cum s-ar putea pregati o masa imbelsugata si ieftina dintr-un copil pus la ingrasat. Potrivit scriitorului, la o adica, sint de folosit nu numai carnea, ci si accesoriile: "Cei care sunt mai economi - si marturisesc ca timpurile ne cer sa fim economi - vor putea sa jupoaie un copil, si din pielea lui, argasita cum se cade, sa faca manusi admirabile pentru dame si cizme de vara pentru gentlemanii eleganti".

SUBSTRAT. Siretlicul literar e lesne de dibuit. O realitate gingasa, subiect de sentimentalisme cuconesti, e tratata cu instrumentele dintr-un alt registru, cel al taierii porcilor. Pentru a iesi o capodopera, totul e sa ramii consecvent pina la capat ipotezei initiale. E ceea ce face Swift, care incheie magistral textul sau crunt: "Declar in curatia inimei mele ca nu am cel mai mic interes personal pentru indeplinirea acestei salutare opere, fiindca n-am alt motiv decit binele tarii mele. N-am nici un copil de la care as trage nadejde sa pot cistiga un ban, caci copilul meu cel mai mic e trecut de noua ani si nevasta-mea a incetat de citva timp a mai raminea insarcinata". Lesne de confundat cu parodia, finalul pecetluieste impresia de luat in serios. Autorul nu joaca teatru. El chiar crede ca punerea la ingrasat si halirea copiilor e o solutie pentru rezolvarea excedentului de copii saraci. Dovada? Socoteste ca trebuie sa preintimpine posibilele obiectii potrivit carora presupunerea sa ascunde interesul de a cistiga un ban de pe urma prajirii sau fierberii copilului sau! Pipaind trucul, a carui folosire cere doar consecventa in ipoteza absurda, realizez ca el si-a gasit maxima eficienta in "Calatoriile lui Gulliver".

NIMIC NU SE PIERDE
	2-4 februarie 1948. O delegatie guvernamentala romana, condusa de dr. Petru Groza, are tratative la Moscova cu o delegatie guvernamentala sovietica, avandu-l in frunte pe I.V. Stalin. In fotografie: Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala dintre Romania si URSS

LUMEA PRIN CARE TREC

Cautand o revista M-am servit pana acum, in materie de fotografii de epoca, de Ilustratiunea romana, publicatie de mondenitati a Trustului Universul. Din studiile despre anii interbelici aflu ca in Bucuresti aparea si o alta publicatie de acest gen: Realitatea ilustrata (foto), scoasa de Trustul concurent, Adevarul. Am verificat azi-noapte, pe la 3 dimineata, lovit de insomnie, fisele foto. Nu, n-am Realitatea ilustrata din 1930, 1931, 1932. Desi ajung la biblioteca tarziu, imi fac timp sa trec pe la fisier. Realitatea ilustrata nu se gaseste in Dulapul cu ziare si reviste. Nici vorba. Abia ajuns in sala, imi dau seama c-ar fi trebuit sa caut si la carti. E imposibil ca inainte de razboi o asemenea lucrare sa fi ramas pe dinafara bibliotecii). Revista ilustrata are doar un an: 1934. Ciudat, deoarece tot de la BAR am luat (e drept, din greseala), volumul 1939, si am acasa colectia pe 1933. Ma rog! Asezat la locul meu de decenii, 85, completez o fisa cu cota, titlul, si anii 1930, 1931, 1932. Ca de obicei, e un soi de undita aruncata in mare. Astept cu nelinistita curiozitate sa vad ce-mi va scoate carligul unditei. Surpriza! Manipulatorul imi aduce doua reviste format A4. Sunt singurele de la aceasta cota mi se spune. De mirare. Ce s-a intamplat cu saptamanalul concurent al Ilustratiunii romane?

BARFE

O istorie a dezicerilor Eseul lui Constantin Gane despre P.P. Carp ma duce cu gindul la un proiect: O istorie a dezicerilor la romani. Mi-a venit ideea de la cazul Dimitrie A. Sturdza (foto), tratat aici pe larg, intalnit insa si-n alta parte. In anii dinaintea parvenirii la guvern, in 1895, seful PNL poarta o companie scandaloasa impotriva guvernului lui Lascar Catargiu in chestiunea romanilor de peste munti. Violent, de violenta sa obisnuita, viitorul premier, dar si viitorul pacient al Casei de Sanatate Mintala, Dimitrie A. Sturdza, se apuca sa vorbeasca in Parlament de "nemernicia" guvernului Conservator: cea de a nu se implica in salvarea bietilor nostri frati din ghearele ungurilor. Dupa ce ajunge la putere, la 25 octombrie 1895, acelasi Dimitrie A. Sturdza se duce pina la Iasi pentru a se dezice public de declaratiile anterioare, fagaduind abtinerea de la amestecul in treburile interne ale Imperiului Austro-Ungar. Asa cum se va dezvalui mai tirziu, textul dezmintirii fusese dictat de ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti. In materie de dictat, precursor al ambasadorului american in Romania de azi. Cum de se rasucise asa de rau D.A. Sturdza? I-o ceruse Carol I in schimbul postului de premier! In materie de schimbari la fata, D.A. Sturdza are o experienta solida: adept si secretar al lui Cuza, se implica apoi in detronarea ilustrului Domnitor intre 1875-1876, scrie pamflete anti-Carol I prin ziarele din Austria, ca sa devina dupa aceea devotat slujitor al lui Carol I.

SECOLUL AL XX-LEA
	Yugga Flat, Nevada, 1952. Puscasi marini americani observa un experiment cu bomba atomica. Sunt nu numai martori, ci si cobai