Soluţii pentru vindecarea sufletului rănit

Nimic nu ne provoacă mai intens, mai cutremurător, nu ne doare, nu ne înfurie, nu ne duce în prăpastia celor mai negre aşteptări decât o fac oamenii. Relaţiile conţin uneori, în anumite momente de viaţă, doze mortale de otravă, doze care provoacă dureri sufleteşti şi mentale la fel de grozave cum sunt durerile date de cancerul aflat în stare avansată. Sufletul omenesc, mintea suferă şi ele de tot felul de boli, care ar putea fi comparate cu durerile corpului fizic. Sufletul şi mintea suferă şi ele un fel de gripă, în anumite situaţii. Sufletul suferă de cancer, când durerile s-au extins şi s-au acumulat. Sufletul suferă, în anumite părţi ale sale, cum corpul suferă doar la nivelul unui organ sau altul. Relaţiile cu oamenii apropiaţi sunt sursa unora dintre cele mai grozave, mai adânci şi mai grave dureri ale sufletului nostru. Ei, aceia pe care-i iubim mai mult, fac uneori lucruri atât de trăsnite, spun vorbe atât de grele şi au acţiuni atât de părăpăstioase, încât se poate să suferim un şoc al sufletului şi al minţii şi, la rândul nostru, să avem acţiuni îndoielnice.

Un copil care face prostii ne poate înfuria atât de puternic încât ni se ridică singură mâna sub presiunea trăirii furioase şi ne trezim că-l batem, deşi nu vrem asta. Ne trezim că ne răzbunăm pe copil, vrem să-l pedepsim cumva, să-i corectăm comportamentul distructiv şi o facem, fără să fim conştienţi, printr-un alt comportament distructiv. Se poate să ne răzbunăm pe un soţ, care ne-a rănit, rănindu-l cu mai multă vigoare. Se poate să trădăm pe cineva, în virtutea faptului că el ne-a trădat. Ne răzbunăm din pricina suferinţei pe care o simţim şi apoi ne justificăm răzbunarea în faţa propriei conştiinţe şi a lumii, ca nu cumva să simţim vreo vinovăţie pentru această cădere în păcat. ”Dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi”, celebra Lege a lui Moise, ne guvernează conştiinţa şi comportamentul, chiar dacă Isus ne-a adus Legea Iubirii încă de acum 2000 de ani. Nu-i vina noastră pentru asta; pe noi ne doare, chiar ne doare ceva şi pare că nu ne putem sustrage suferinţei pe care o simţim, nici ripostei, pe care propria noastră suferinţă o întoarce spre cel ce ne răneşte.

Ceea ce nu ştim este faptul că noi nu propunem niciodată o soluţie puternică, ripostând prin lovitură la lovitură. Copilul rău nu se face mai bun cu bătaia, ba chiar devine atât de rău pe cât îl percepem şi, atâta vreme cât starea de furie continuă să ne determine comportamentul, copilul va fi, la rândul lui, furios şi ne va pedepsi. Ceea ce avem de făcut în faţa suferinţelor, pe care ni le prezintă viaţa prin intermediul oamenilor apropiaţi sau a problemelor, este ca, în faţa provocării, să oprim mai întâi reacţia negativă personală. Adică, în loc să baţi copilul pentru că a făcut ceva rău, opreşte-te, stai cu tine însuţi, încuie-te în camera ta, întinde-te în pat şi ascultă-te pe tine însuţi. Ce simţi? Ce gândeşti? Ce emoţii trăieşti? Ce gânduri îţi creează suferinţă? Cu siguranţă, vei identifica trăiri negative în interiorul tău, care corespund unui câmp al conştiinţei tale. Acolo, exact în acea stare de conştiinţă s-a născut problema, iar soluţia ei se găseşte la un alt nivel. Nu la nivelul legii lui Moise, ci la nivelul Legii Iubirii a lui Isus. Iubirea poate fi accesată prin înţelegere, iertare, conştientizare şi smerenie în propria conştiinţă mai întâi. Suferinţa se produce în conştiinţa deconectată de starea de iubire. Mingea vindecării de durerea sufletului stă întotdeauna în mâna celui lovit, căci nu există nici o vindecare reală, fără a fi vindecată conştiinţa deconectată de iubire a celui rănit.