x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Şosetele României corupte

Şosetele României corupte

de Marian Nazat    |    24 Iul 2009   •   00:00

Păi, dacă moldovenii de peste Prut sunt fraţii noştri înseamnă că "Nielu", consulul, a pus de-un incest. Un incest diploma­tic, că prea erau negre şosetele de protocol! "Aşa vor să ne «aibă» românii şi pe noi, cum «a avut-o» consulul român de la Chişinău, Ion Nuică, pe o angajată de la Consulat. Priviţi şi uniţivă dacă doriţi!", s-au revoltat, cam agramat totuşi, superiorii tinerei practicante de spionaj carnal. De-aş fi în locul lor, şi eu m-aş simţi bat­jo­corit de aşa "unire". Să te încalece bourul mioritic, înciorăpat şi cu budigăi te­tra, albi ca şi maieul din colecţia şaizecis­tă a cooperaţiei meşteşugăreşti, nu e ăl mai fericit coit interstatal! Desuurile şi manierele tăuraşului însămânţător de românism dincolo de graniţele României spun totul despre unii oameni trimişi afa­ră să ne reprezinte.

Cu o lăţoşenie pu­bi­ană multiseculară şi o lenjerie intimă de activist raional, serviciile secrete par să nu fi intrat în mileniul trei. Halal ima­gi­ne de ţară europeană! Măcar de-l asculta, la timpul potrivit, pe ex-ministrul Şte­fan Andrei povăţuindu-şi subalternii din Externe să aibă grijă cu "aşternuturile" extraconjugale: "Nu vă cere nimeni să fiţi călugări, dar e complet interzis să fiţi prinşi!". Aviz amatorilor! În rest, salutări lui domă "Nielu", "unificatorul"!


1. Cică "Preşedinţii Băsescu şi Sarkozy se simt foarte bine când sunt împreună, gândesc la fel, reacţionează asemănător, sunt populari"! Asta ne-a zis-o, bănuind probabil că ne complimentează, am­ba­sa­do­rul francez la Bucureşti, Henri Paul. Şi cu "tainul" cum rămâne, "Monseur"? Ori a fost într-atât de consistent încât să me­ri­tăm ditamai gratularea galică? Deşi, zău că nu ştiu ce să cred din zicerea franţuzului acreditat la noi! Pentru că, într-o astfel de echivalenţă comparativă, unul din cei doi se va simţi  uşor ofensat. O  fi năvalnicul  "Sarko", o fi slobodul "Băse"? Să fie Băsescu "micul Sarkozy"? Sau Sarkozy, "marele" Băsescu? Ce mai dilemă!


2. Un studiu realizat sub egida Comisiei Europene în şapte ţări membre şi candidate UE (printre care şi România) a scos în evidenţă că, pe plaiurile tranzac­ţi­o­nă­rii perene, "cultura corupţiei este omni­pre­zentă, iar discursul mediatic nu face decât să consolideze toleranţa la corup­ţie". Asemenea nouă sunt doar bulgarii, unde şpaga e tot un "sport naţional", co­rup­ţia fiind o justificare pentru "suplimentarea" salariilor modeste ale an­ga­ja­ţi­lor la stat şi pentru "accelerarea" procedurilor birocratice. Prin urmare, corupţia româno-bulgară e un factor de stabilitate instituţională şi socială, un parteneriat mănos între cetăţean şi stat.

În ţara mea, corupţia are rădăcini adânci şi vechi, ca pe orice tărâm de subdezvoltare civică şi economică. Povesteşte şi Petre Pandrea o întâmplare auzită din gura lui Ion P. Gigurtu, "fost prim-minis­tru şi cel mai bogat om din sud-estul european". Istorioara îl are ca personaj principal pe Mihai Popovici, ministru de Finanţe prin 1930 şi fruntaş ţărănist. Aşa­dar, omul de afaceri se afla ca particular în biroul bancherului francez Horace Fi­na­ly, în legătură cu acreditivele la Ban­que de Paris et des Pays-Bas. În timpul conversaţiei s-a anunţat ministrul român Mihai Popovici. "Să aştepte!", i-a transmis gazda şefului de cabinet. Stânjenit, mili­ar­darul Gigurtu a vrut să curme tête-à-tê­te-ul, dar s-a lovit de refuzul interlocutorului.
"- Nu, nu vreau. Orişicum, este ministrul de Finanţe al ţării mele.
Bancherul parizian i-a replicat:
- E un pungaş. Cere un comision personal prea mare pentru împrumutul de stabilizare al monedei voastre. Gigurtu s-a înroşit de ruşinea ţării lui. Comisionul gigantic s-a plătit în florini olandezi şi a fost depus la o bancă din Rotterdam."

În 1940, când Hitler introdusese deja "pe­nalităţi valutare înfricoşătoare pentru transferuri în străinătate", mergând până la pedeapsa cu moartea, banii au fost des­coperiţi de nemţi. Gauleiter-ul Olandei
i-a trimis o scrisoare cu extras de cont bancar mareşalului Antonescu, "din care reieşea că cetăţeanul român Mihai Po­po­vici, din Str. Sofia 38, Bucureşti, are un depozit bancar fabulos, gigantic (...) şi cerea să-l pedepsească cu legile penale române valutare în vigoare. Antonescu nu l-a penalizat. L-a ţinut ca ostatic al său în tabăra lui Maniu, manevrând partidul al cărui vicepreşedinte era Mihai Popo­vici". Adică un şantaj de catifea, cum se petrece şi azi îndestul, că tradiţia n-a secat dintr-o dată.

Fiindcă tot ne împrumutăm cu osârdie pe la străini, mă întreb, apăsat de repetabila istorie, cine o încasa comisi­o­a­nele, că politica neaoşă e doldora de po­po­vici? Şi fără euroipocrizie, întrucât "co­mi­sionul" balcanic îngraşă, la vreme de criză, nu numai funcţionărimea internă, ci şi birocraţia internaţională! Corupţia e, prăpădesc o banalitate mucezită, trans­na­ţională şi universală, cu menţiunea că sancţiunile sunt aplicate doar leprozeriilor coloniale. Iar România e considerată, ce mai tura-vura, o euroleprozerie!

×
Subiecte în articol: editorial