x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ştabii de la Fiorentina au avut cataractă

Ştabii de la Fiorentina au avut cataractă

de Florin Condurateanu    |    28 Iun 2019   •   08:40
Ştabii de la Fiorentina au avut cataractă

Directorii de la clubul Fiorentina ar trebui să se îndemne unii pe alţii să meargă la oftalmolog, pentru posibile cataracte. Ochii lor au avut un defect atunci când, având un jucător atât de polivalent, talentat, serios precum Ianis Hagi, nu numai că nu l-au folosit să interpreteze atât de dificilul rol de playmaker, ba chiar au fost rău intenţionaţi, au evitat cu premeditare să-l introducă în echipa mare. Dacă nu intervenea ferm, aşa cum îi e felul, Hagi senior, se isca un pericol mare: Ianis să-şi rateze cariera. Gică Hagi l-a răscumpărat cu 2 milioane pe Ianis, l-a adus iarăşi la Viitorul, unde a strălucit, a limpezit jocul echipei, a înscris goluri şutând şi cu piciorul stâng, şi cu cel drept, a pasat cu precizie, punându-şi în situaţii evidente de gol coechipierii. Ce-or fi gândind directorii de la Fiorentina despre ceaţa aşternută peste ochii lor de mari specialişti, cum se pretind, mai ales acum când Ianis Hagi a atras privirile, intereseul mai multor conducători de cluburi mari din  Europa? Ianis a impresionat prin calităţile rare de adevărat număr 10, nu se prea găsesc fotbalişti compleţi ca fiul lui Gică, de fapt Hagi senior fusese votat ca fiind cel mai complex jucător al Turneului Final al Mondialului din America. Ianis are de unde alege din evantaiul de oferte, el şi familia nu sunt atraşi de sumele frumuşele din oferte, ei doresc în primul rând ca Ianis să joace cât mai mult pentru a-şi pune în valoare talentul de excepţie pentru a deveni un nume mondial precum celebrul său tată. În orice colţ al planetei, când rosteşti numele România, străinii adaugă imediat: „Aha, Nadia, Hagi, Ilie Năstase”! În vremurile acestea cu nori negri pentru România, când atât granguri internaţionali, cât şi cozi de topor din ţară minimalizează Ţara şi Poporul acesta frumos şi cumsecade, mizerabil catalogându-ne ca neam de categoria a doua, o voce puternică, de istorie, îi contrazice. Gică Hagi apără cauza românească neobosit, clamând tot timpul că suntem un popor talentat, ambiţios, creativ, cu viitor. Isprava superbă a tinerilor tricolori la Turneul Final de Tineret i-a dat dreptate totală lui Gică Hagi!

 

 

×
Subiecte în articol: gică hagi