Stabilitate si schimbare

Se schimba legi si institutii, in loc sa se asigure functionarea celor existente, numai pentru a se schimba persoane, si se schimba persoane pentru a se mentine anumite privilegii institutionale. Se practica un cosmopolitism agresiv, servil si inutil, schimbandu-se tot ce s-a construit aici cu orice este importat.

Motto:"Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"
(Nichifor Crainic)

Trebuie sa recunosc ca, in pofida unor dascali eminenti, in anii liceului nu m-am apropiat prea mult de ceea ce indeobste sunt denumite "stiinte exacte".

Este meritul acestor dascali ca am ramas totusi cu o serie de principii si notiuni, dar care pentru mine, au capatat o distorsionare metaforica. Astfel, din stufoasa teorie fizica a echilibrului am retinut doar denumirile diferitelor ipostaze ale acestui echilibru, cele ale echilibrului stabil, instabil si indiferent. Daca am fost fascinat o perioada de echilibrul indiferent, ca atitudine si raportare la fapte si evenimente, ca suverana detasare si pozitie de cenzura, cu timpul - sau poate din cauza timpului - m-am gandit mai mult la echilibrul stabil.

La aceasta a contribuit probabil si formatia mea juridica in care un rol hotarator l-a avut incercarea unor doctrinari, revolutionara intr-o perioada de determinism marxist, de a defini o teorie a constantelor dreptului, ca jaloane stabile ale unor evolutii institutionale.

Poate - prin contrast - tumultul, de multe ori obositor, al schimbarilor, firesti sau artificiale, ale ultimei perioade, a generat, si ea, aceasta nevoie de stabilitate. Am gandit stabilitatea ca o tendinta normala, ca un sens al echilibrului vietii noastre sociale, economice si - de ce nu? - politice.

Dar a trebuit sa accept schimbarea nu numai ca un dat natural, ci, in primul rand, ca un imperativ, uneori brutal, al realitatii. Schimbarea fireasca inseamna evolutie, este aducatoarea noului pe care si-l reclama aceasta evolutie, fiind motorul a tot ce se cheama progres.

Si atunci, se pare ca se creeaza o dura contradictie intre schimbare si stabilitate. Cum poate sa mai existe stabilitate cand imperativul progresului cere schimbare? Evenimentele ultimei perioade au creat aparenta adancirii acestei contradictii pe planul vietii cotidiene.

Schimbarea guvernarilor se inscrie in ciclul firesc al vietii democratice. Dar aroganta fiecarei guvernari, care pretinde ca de la ea incepe totul, devine o anormalitate si un grav atentat la stabilitate. Iar transpunerea practica a acestei arogante are efecte sociale mai dure decat "taierea cozii cainelui", pentru a ma raporta la o figura de stil nereusita, din anii ’90, a unui politician si om de afaceri (sau invers). Sunt luate masuri economico-financiare de un radicalism proclamat curajos fara comensurarea efectelor ce le vor produce si atunci tot ce trebuie sa fie predictibil intr-o economie ce se dezvolta devine absolut imprevizibil.

Se schimba legi si institutii, in loc sa se asigure functionarea celor existente, numai pentru a se schimba persoane, si se schimba persoane pentru a se mentine anumite privilegii institutionale. Se practica un cosmopolitism agresiv, servil si inutil, schimbandu-se tot ce s-a construit aici cu orice este importat. Totul duce la un blocaj functional generat de incertitudinea unor astfel de schimbari.

Si totusi, in pofida aparentei discrepante formale intre stabilitate si schimbare, in pofida a ceea ce se aplica acum in numele schimbarii, intre ele nu exista nici disociere si nici contradictie. Am inteles aceasta din doctrina nationala ale carei baze le-a pus cel care a fost intr-adevar un mare spirit european, Nicolae Iorga. Seva traditiilor unei practici istorice, care a faurit si case si masini, care a educat generatii pentru viitor, care a creat institutii si o statalitate moderna, reprezinta premisa stabilitatii, a climatului de liniste si siguranta de care orice dezvoltare are nevoie.

Schimbarile, fara jaloanele si cadrele pe care le dau o astfel de stabilitate, devin simple miscari haotice, lipsite de sens si finalitate, poate profitabile pentru moment unora, dar cu certitudine nocive pentru viata celor mai multi.

Intr-un aforism, superb prin conciziunea si profunzimea sa, Lucian Blaga gandea: "Reversul medaliei nu este contrarul efigiei". Si atunci nici stabilitatea nu reprezinta contrariul schimbarii si numai astfel se realizeaza principiul echilibrului.

Dar aceasta numai pentru cei care au capacitatea, puterea si vointa de a intelege.