Stăpânii timpului

Un bărbat şi o femeie stau de vorbă, în şoaptă, în tramvaiul 41. Au un aer comun, dar nu le poţi da nici o vârstă, pentru că ar fi o prea mare provocare. Nu par a fi bântuiţi de vreo vârstă, par a fi suspendaţi undeva, în firul de nisip al unei clepsidre invizibile.

Din convorbirea bărbatului cu femeia răzbat frânturi de conversaţie. “Ştii ce avem noi doi în comun, ce ne uneşte pe noi?”, întreabă bărbatul. Privirea femeii arată că răspunsul, dacă l-ar da, ar fi cam lumesc. “Timpul. Uite, mergem de câteva minute cu tramvaiul şi am discutat atâtea. Parcă am sta de o zi împreună. Asta înseamnă că suntem stăpânii timpului.” Afară mijeşte a primăvară. Controlorii au un aer aţipit, până şi mâna ce compostează biletul are o reluare de mugure doritor de aer. Cineva comentează că astăzi în Chitila se va desfăşura “Dragobete party”. Hm, avem o problemă: pericolul ce îl pândeşte pe zeul autohton al dragostei este acela al unei modernizări prea bruşte. Stăpâni ai timpului, bărbatul şi femeia coboară din tramvai. Siluetele se pierd în lumină, spre o florărie ce are în faţa vitrinei un afiş interesant: “Avem bulbi de primăvară”. O bătrânică discută la un colţ de stradă cu vânzătorul de ziare:

“Am auzit la radio că este puţin probabil ca în luna martie să avem parte de precipitaţii abundente”. Lătratul unui câine mic şi destul de pufos spre o pisică a cărei formă aduce a ceas cu cuc induce bizara idee că mugurele îngălbeneşte. Senzaţia că anul s-a comprimat într-o zi e acută. Asta e, de aceea se fac atâtea experimente privind criogenia şi de aceea experţii americani au descoperit că tangoul poate fi o foarte bună terapie. Viaţa e frumoasă.