Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Statul naţional unitar român are o istorie nu foarte îndelungată. În 2018 vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Pornindu-se de la o argumentaţie legată de bani (fonduri europene), s-a dezvoltat o anumită mitologie a “regionalizării”, ca soluţie miraculoasă la eşecurile politice şi economice din trecut. Trebuie să fim conştienţi că dezvoltarea României precum şi apărarea intereselor naţionale, în condiţiile globalizării şi ale crizelor de tot felul, necesită menţinerea şi consolidarea statului centralizat, pe o bază politică solidă şi consensuală. Altfel, vom auzi tot mai des despre vizite ale unor importante personalităţi occidentale în Transilvania, fără să fie menţionată România. Iar această pregătire “turistică” şi psihologică este dublată de comentarii de genul “Autonomia ni se cuvine, nu este o favoare a românilor pentru maghiari” - afirmaţie recentă, aparţinând unui vicepremier ungar.
Trebuie să recunoaştem, în urma procesului de tranziţie, statul român s-a dovedit a fi tot mai slab, iar transferul unor competenţe spre nivelul local nu a fost însoţit şi de alocarea resurselor corespunzătoare. Astfel încât, bătălia pentru descentralizare a fost marcată, uneori, de competiţia intre liderii locali pentru obţinerea şi controlul resurselor (terenuri agricole din ADS, porturi, regii sau companii de stat etc)
Din acest motiv, conceptele de regionalizare, descentralizare, autonomie teritorială, debirocratizare s-au amestecat. Unul dintre riscurile apărute este şi acela al transformării chestiunii descentralizării într-o problemă a drepturilor minorităţii maghiare. Liderii maghiari încearcă, de două decenii, să acrediteze ideea drepturilor colective ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi, pe această bază, principiul autonomiei teritoriale etnice ( e exemplu în “Ţinutul Secuiesc”).
Procesul descentralizării - pe care eu îl înţeleg ca pe un efort de debirocratizare şi de eficientizare instituţională a administraţiei şi de profesionalizare continuă a funcţionarilor publici - trebuie să evite un “război de supremaţie” între palierul naţional şi cel local sau crearea unor raporturi de competiţie şi conflict între judeţele învecinate.
Poate că ar fi fost mai simplu dacă am fi numit acest proces “reforma (modernizare) a administraţiei publice”, pentru a evita presiunile spre crearea unui stat unitar regionalizat - pe modelul Spaniei sau Italiei.
Punctul meu de vedere îl cunoaşteţi. Eu cred în necesitatea unui stat unitar, centralizat, puternic, capabil să adopte politici economice eficiente iar, pe această bază, să poată realiza politici sociale ambiţioase. Pentru a realiza aceste obiective, este nevoie însă de eliminarea birocraţiei excesive, de responsabilitate pentru decizii, precum şi de funcţionari publici calificaţi (oare ce se mai întâmplă cu INA - Institutul Naţional de Administraţie, pe care l-am creat în urmă cu vreo zece ani?).
Sper ca proiectul de lege pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea în fata Parlamentului, să meargă în această direcţie.
Citește pe Antena3.ro
