x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Steaua a luat caimacul ruşinii

Steaua a luat caimacul ruşinii

de Dan Dumitrescu    |    19 Sep 2009   •   00:00

Dinamo şi CFR Cluj au debutat cu victorii în Europa League. Politehnica Timişoara n-a obţinut decât un rezultat de egalitate. Dar la Amsterdam şi în compania Ajaxului, echipă de bună purtare, echipă care cândva, sub comanda marelui Pişti Covaci, înălţa în rang fotbalul european. Tot de egal s-a făcut şi Steaua, în Ghencea. Numai că în timp ce egalul Timişoarei are consistenţa reuşitei, egalul Stelei în compania sheriffilor din Tiraspol nu semnifică nimic altceva decât o repetenţie autentică.

Trupeţii lui Bergodi au dat cep prostiei omeneşti şi o grea lovitură pariorilor. Pentru că înainte de a se face jocurile greu ai fi găsit pe cineva care să nu susţină că Steaua are cel mai uşor meci dintre toate echipele româneşti şi că, în consecinţă, victoria nu poate să-i scape. Mărturisesc pe proprie răspundere că am avut tupeul să stric procentul de sută la sută al celor care mizau pe un succes lejer al Stelei. Am spus că Steaua este capabilă să realizeze contraperformanţa serii într-o emisiune de televiziune care a premers evenimentelor din Europa League. Culmea este că nu m-am temut nici o clipă de moldoveni. Eram convins de faptul că întâlnim un adversar mai mult decât modest. Reţinerea mea se baza doar pe dezinvoltura cu care reuşeşc să dea cu gelatina-n fasole fotbaliatorii noştri antrenaţi într-un campionat de toată jena. Paradoxal, mă îngrijorase chiar şi evoluţia peste medie pe care Steaua o reuşise, în ultima etapă de campionat, la Mediaş. Pentru că păguboşii, de regulă, nu sunt capabili să numere două reuşite la rând.

Steaua nu a consumat generoasa doză de penibil de care este capabilă doar în terenul de joc. A mai păstrat o porţie îndestulătoare şi pentru culise. Meciul nejucătorilor a fost chiar şi mai palpitant. Bergodi i-a interzis celui mai Gigi din familia Becali să se dea în spectacol, în pauza meciului, în vestiarul echipei. Şi tupeul italianului care a încercat să dreseze impetuozitatea viscerală a euro-patronului nu a rămas nerecompensat. Gigică l-a premiat pe Bergodi cu o demitere fulgerătoare. Nocturna tumultoasă a demnitarului de Pipera a fost aureolată de o altă decizie, la fel de fulgerătoare. Mihai Stoichiţă a fost propus, lui Mihai Stoichiţă i s-a propus şi Mihai Stoichiţă a zis un da mahmur prin care i-a luat locul lui Bergodi. Până când? Nimeni nu poate răspunde acestei întrebări. Pentru că angajamentele lui Gigi Becali ţin de variaţia presiunii atmosferice, de mersul trenurilor, de influenţa razelor de lună asupra galoşilor de gumă şi nicidecum de vreo logică aşezată. Aş vrea ca Stoichiţă să aibă succes la Steaua şi pentru că, recunosc, îmi este prieten. Dar, nu ştiu de ce, parcă a început deja să-mi fie milă de el.

Steaua a luat caimacul ruşinii din runda de debut a Europa League. O rundă în care echipele româneşti au avut recoltă bogată de puncte.

Dar această bogăţie nu mă dă pe spate. Nu este capabilă să risipească suspiciunea unei perspective sumbre. Mi-e teamă ca nucile să nu fie seci. Aud parcă dinspre viitor un sunet gol.

×
Subiecte în articol: editorial