Cu o săptămână în urmă, trupa punk din SUA avea programat un concert la Bucureşti, a doua seară la Sofia, urmau apoi Istanbul, Atena etc. Deşi era cu o jumătate de săptămână “înainte de NATO”, americanii au fost opriţi la graniţă şi li s-a interzis intrarea în ţară. De ce? Pur şi simplu! Dacă nemţii opriţi la Calafat aveau asupra lor “manifeste antiglobalizare şi anti-NATO”, punkerii aveau doar instrumentele pentru concert. A urmat descinderea mascaţilor de la Timpuri Noi, unde mai mulţi tineri paşnici au fost luaţi la bătaie şi duşi la poliţie în dube, precum infractorii. După cele întâmplate şi îndelung comentate în mass-media, se pare că autorităţile, realizând că au gafat & exagerat, au făcut “pasul înapoi”. Astfel, cele două trupe punk din Ungaria şi Cehia programate să cânte la Bucureşti la “noborderfest #4” au fost lăsate să intre în ţară, deşi era “ultima zi de NATO”. Cu 24 de ore în urmă, tinerii care se îndreptau în grup spre Institutul Naţional de Medicină Legală au făcut-o în cadrul “unui marş ilegal”. Ei nu aveau autorizaţie de la Primărie “obţinută cu trei zile înainte, aşa cum prevede legea” şi, în consecinţă, au fost ameninţaţi “cu amenzi cuprinse între 10 şi 100 de milioane de lei vechi”. Dar până astăzi – cel puţin – totul s-a încheiat paşnic şi fără amenzi! Iar solidaritatea cvasiunanimă faţă de tinerii agresaţi ar putea fi considerată o victorie în lungul drum spre normalitate. Cu o condiţie: poliţiştii de frontieră şi bătăuşii să plătească!