SUA cred în communism

Cum putem crede noi, românii, care ştim bine ce înseamnă comunism, că alegerile de la Chişinău au fost în regulă? Câte zeci şi sute de alegeri au falsificat comuniştii în partea asta de lume în ultimul secol? Cred că şi ei au pierdut şirul mistificărilor. Pot accepta fără rezerve că UE şi SUA îndeamnă la oprirea oricăror violenţe şi dezavuează escaladarea tensiunii în regiune.

Ceea ce e de neacceptat e însă altceva. Reacţiile lor sunt profund dezamăgitoare în privinţa acceptării rezultatului alegerilor. Dacă Moscova nu crede în lacrimile basarabenilor tineri care vor democraţie, America pare, stupefiant, să creadă în comunism. Departamentul de stat american consideră scrutinul de la Chişinău unul legal. Sunt nenumărate semne că scrutinul a fost presărat cu multe abuzuri. N-a fost libertate de exprimare în mijloacele de exprimare în masă, tipărirea şi numărarea voturilor au fost controlate sută la sută de comunişti, toate contestaţiile au fost adresate unui stat pentru care frauda este un mod de trai.

În toate acestea, SUA cred. E prima uriaşă dezamăgire care vine din partea actualei administraţii americane. Barack Obama şi Hillary Clinton imprimă din nou acea păcătoasă amprentă democrată asupra politicii externe şi de securitate, de toleranţă excesivă şi de acceptare ca legitime a unor regimuri dictatoriale. Sunt un proamerican convins şi probabil voi rămâne mult timp aşa. Acum însă reacţia de la Washington m-a întristat. Valorile strâmbe ale comunismului, acceptate ca legitime în patria libertăţii. Chiar dacă SUA sunt un reper în materie de evoluţie democratică, sunt momente în care până şi ea, marea Americă, se înşală profund. Evaluarea situaţiei de la Chişinău este unul dintre acele momente. După ce l-a recunoscut pe criminalul de război Hashim Thaci drept lider politic legitim al provinciei Kosovo, Washingtonul recidivează. Am trăit să văd şi asta, cum SUA iau apărarea regimului nedemocratic condus de un general maior al Federaţiei Ruse, cetăţean rus, aflat de ceva timp în misiune în Republica Moldova sub acoperirea de şef de stat. Pentru că asta este de fapt Vladimir Voronin.

Evident, raţiunea îmi spune că administraţia Obama nu vrea să-şi deranjeze partenerul strategic de la Moscova.

De aici şi reacţia ciudată în privinţa acceptării mizeriilor de la Chişinău. Într-un spaţiu aflat sub sfera de influenţă a Federaţiei Ruse, SUA nu acţionează decât prin consultarea Kremlinului. Cel puţin pentru acţiunile sale la vedere.

N-aş folosi cuvinte mari de genul trădare. Pur şi simplu e vorba despre interese mai mari, de ordin strategic, care le sacrifică pe cele mai mici, de ordin tactic.

Recent, secretarul de stat Hillary Clinton a oferit omologului ei rus, Serghei Lavrov, un soi de buton simbolic pentru relansarea relaţiilor SUA - Rusia. Gestul important a fost umbrit de incapacitatea, la acel nivel, de a scrie un cuvânt corect în limba rusă pe acel buton. Fapt care a fost taxat de Lavrov. La fel se întâmplă şi la reacţia privind situaţia din Republica Moldova. Intenţia bună, rezultatul prost. Ca să nu încurajeze violenţele şi să facă pe plac Moscovei, SUA au recunoscut rezultatul alegerilor.

O posibilă variantă de lucru, dacă lucrurile nu se liniştesc la Chişinău, ar fi acceptarea democratizării Republicii Moldova din partea Moscovei şi sacrificarea lui Voronin. Cu o condiţie. Păstrarea unui status quo deplin în Transnistria. Au fost inclusiv scenarii încurajate de Kremlin pentru unirea Basarabiei cu România, dacă Transnistria intră în componenţa Rusiei şi se transformă într-un avanpost oficial, militar şi politic al Moscovei la graniţa NATO. Greu de crezut, imposibil de ignorat. România trece prin momente imposibile. Ar face tot ce-i stă în putinţă pentru Basarabia şi fraţii de peste Prut. E un echilibru foarte dificil de a umbla pe axa Washington - Bruxelles - Moscova, încercând să-ţi promovezi interesele şi să ţii cont de sensibilităţile din capitalele menţionate. La care te raportezi mereu când vine vorba despre promovarea unor interese importante româneşti pe plan internaţional. Dacă reacţionăm necontrolat, întrăm în logica Moscovei. Se extind efectele mişcărilor de la Chişinău pe linia UE - Rusia. Consecinţele n-ar fi deloc plăcute. Ca român, aş fi dorit ca autorităţile de la Bucureşti să dea o lecţie generalului rus Voronin. Suntem însă parte a organismelor europene şi euroatlantice care au un concept de politică externă şi de securitate comun. Nu putem noi, din motive sentimentale, să avem reacţiile patriotice pe care le simţim juste şi dezirabile. Cu foarte multă raţiune şi inteligenţă (în limba engleză - intelligence) vom ajunge, sper, la rezultatul scontat.

P.S.: Jos Ceauşescu!