Sub acoperire...

Anul electoral în care am intrat va descoperi şi el multe acoperiri.

Procesul a început deja, mai ales în zona societăţii civile. La o primă privire, listele pe care le pregăteşte PD-L pentru europarlamentare gem de “agenţi civici” despre care aflăm, iată, că au fost partinici sub acoperire. Oameni care ne-au dat ani şi ani lecţii echidistante despre ce va să însemne morala politică sau un “parlament curat” se încolonează astăzi sub acelaşi unic steag.

Pot pricepe, fireşte, că au fost şi sunt oameni de dreapta, promotori ai revoluţiei portocalii. Dar de ce doar pedelismul defineşte această dreaptă?

Lumea românească pare să devină tot mai mult o carte de spionaj. Chiar dacă nu neapărat una bine scrisă. Cam o dată pe an, bulgari misterioşi, cu aparenţe civile, se dovedesc agenţi sub acoperire, gata să corupă români slabi de îngeri pentru a obţine date secrete. Iar în ultimii ani un număr straniu de mare de luptători activi şi acizi împotriva securităţii se dovedesc şi ei a fi fost informatori sub acoperire ai aceleiaşi securităţi.

Nimic nu e ce pare a fi. Cine ar fi crezut, de pildă, până acum patru ani că pedistul de stânga e de fapt un popular de dreapta sub acoperire? Până şi Traian Băsescu a intrat în acest joc şi se dovedeşte a fi un prim-ministru sub acoperirea funcţiei de presedinte. (Nu e încă foarte clar cine e, totuşi, preşedinte în perioada asta şi cine e domnul Emil Boc, pe care îl vedem suspect de des la televizor, pretinzând că este prim-ministru). Anul electoral în care am intrat va descoperi şi el multe acoperiri. Procesul a început deja, mai ales în zona societăţii civile. La o primă privire, listele pe care le pregăteşte PD-L pentru europarlamentare gem de “agenţi civici” despre care aflăm, iată, că au fost partinici sub acoperire. Oameni care ne-au dat ani şi ani lecţii echidistante despre ce va să însemne morala politică, sau un “parlament curat” se încolonează astăzi sub acelaşi unic steag.

Pot pricepe fireşte că au fost şi sunt oameni de dreapta, promotori ai revoluţiei portocalii. Dar de ce doar pedelismul defineşte această dreaptă? De ce nu merg pastorii civici şi pe listele PNL?

Mult mai mult decât atât, aflăm că domnul Traian Ungureanu, fost viitor ambasador, posibil viitor parlamentar european, a deţinut multă vreme calitatea de senior editor la un cotidian cu acelaşi nume, în paralel cu cea de propagandist plătit al partidului prezidenţial. Domnia sa atacă deschis şi furibund tot ce mişcă împotriva lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional. Partea cealaltă, cu plata, rămânea discret sub acoperire.

De ani şi ani are loc un fenomen cât se poate de nociv. Societatea civilă, câtă a fost, se descompune, îşi aruncă în aer credibilitatea, se dezintegrează, adesea prin exact procedeele împotriva cărora a declarat că luptă. Imediat după 2004, un număr impresionant de civici echidistanţi şi nemiloşi, cu lipsă de principii din societate s-au grăbit să ocupe scaune bine plătite în instituţii guvernamentale, diplomatice sau prezidenţiale. Ziarele ajunseseră să publice reportaje despre maşinile de lux ale unora dintre ei sau despre zborurile spre plaja Mării Negre, la o cafea cu “iubitul conducător”.

După 2008, frontul civic e redus la o tăcere aproape mormântală. Colaborările “împotriva naturii” de pe scena politică l-au aruncat într-o confuzie absolută. Nu se mai ştie foarte bine cine sunt prietenii şi cine duşmanii. Pe cine să aperi până la moarte? Pe cine să mai ataci până la cer?

Şi tocmai aici e problema. Societatea civilă n-ar trebui să aibă prieteni şi duşmani de felul acesta. N-ar trebui să caute cu disperare “un stăpân” alături de care să lupte. După aproape 20 de ani, ar fi trebuit să ajungă să privească lucrurile cu calm şi din perspectiva unui interes mai larg decât cel al propriului grup de “strategi” indignaţi prin cafenele.

Pe scena politică au început să apară oameni noi, care au adus un nou mod de abordare a problemelor. Paradoxal, în zona societăţii civile nu par să se fi făcut mulţi paşi înainte faţă de la începutul anilor ’90. Aşa se face ca astăzi, în plină confuzie, mulţi dintre reprezentanţii ei vor să-şi folosească partizanatul pentru ultima oară, să intre pe hulitele liste şi să ajungă la Bruxelles, departe de lumea românească murdară, la a cărei “construcţie” au participat şi ei ani la rând, scuipând din tribună.