Subminare si sofism

Am scris mult in ultima vreme despre PNL si iata ca acest partid, pe care l-am considerat atata vreme sansa civilizarii Romaniei, confirma pe zi ce trece o degradare stupefianta, doctrinara si morala. Daca PSD-ul a fost in anii trecuti punctul de interes al politicii romanesti (in sensul ca aproape numai ce se intampla in interiorul sau era cu adevarat semnificativ), azi, liberalii se afla in jenanta pozitie de a atrage asupra lor toate reflectoarele presei. Ce se intampla in PNL? Iata, in acest moment, intrebarea la care ar trebui sa raspundem ca sa clarificam scena noastra politica.

Zilele trecute, Dinu Patriciu a recunoscut ca a finantat candidatul PSD-ului in campania pentru Primaria Capitalei in 2004 si, in plus, a afirmat ca numai o Alianta PNL-PSD ar putea aduce stabilitatea tarii. Prima parte a acestei fraze reprezinta o tradare fatisa a propriului partid. Fireste, un om bogat poate face orice vrea cu banii sai, cu conditia sa fie de capul lui, sa nu faca corp comun cu o institutie a carei politica sa trebuiasca sa o urmeze. Daca Patriciu ar fi fost un om fara partid, nimic nu l-ar fi putut impiedica sa finanteze si toate partidele romanesti deodata. Dar milionarul nostru e membru al PNL si, in aceasta calitate, a finantat candidatul unui partid advers, din spectrul politic opus, prin definitie, li-beralismului. Oricum am lua-o, este vorba despre subversiune, atat a partidului sau, cat si a Aliantei D.A. Repet mereu si mereu fraza asta inutila: "Intr-o tara normala, asta ar avea, automat, urmatoarele consecinte...". Dar intr-o tara normala, un prim-ministru nu intra pe contrasens cu motocicleta, un partid nu intra pe contrasens cu politica externa, si-n general lucrurile de felu-asta se lasa cu demiteri si caderi de capete. Patriciu ar fi trebuit, fara nici un fel de discutie, sa fie eliminat din partid in urma recentelor declaratii. Dar... cine s-o faca? Partenerii lui de afaceri? Primul-ministru, aflat intr-o degringolada continua de ani buni? Mai curand liberalii chiar se vor alia cu PSD-ul decat sa-l lase din brate pe magnatul petrolului. Incidental, mi-am schimbat parerea despre Tariceanu, pe care-l crezusem un om slab si ezitant. Inclin sa cred acum ca lupta lui politica e un fel de jiu-jitsu in care cel mai slab se foloseste chiar de forta celui mai puternic ca sa-l invinga. Moale cum e, Tariceanu-l supune pe impetuosul Basescu unui razboi de uzura ce i-ar putea fi pana la urma fatal. Caci si apa e moale, spune Lao-Tze, dar roade stanca pana la urma.

A doua parte a frazei lui Patriciu, cea despre stabilitatea pe care o Alianta PNL-PSD ar putea-o aduce Romaniei, e doar un sofism, e drept, extrem de periculos. Daca pui un cal de curse si o broasca testoasa in ham la o caruta, e doar o iluzie ca se va ajunge la o viteza medie intre ei. De fapt, totul se va-ncurca si caruta se va da peste cap. PSD-ul se va alia bucuros, in conditiile actuale, cu liberalii, dar numai ca sa-i foloseasca o vreme ca tovarasi de drum si apoi sa-i azvarle din sa. E iluzia pe care a avut-o Tatarescu cu comunistii: ca se poate discuta cu ei, ca se poate colabora politic. De fapt, PSD-ul, ca demn urmas al PCR-ului (trecut la o politica de piata mafiotica), isi urmareste in continuare, chiar si in marasmul de-acum, visul de refacere a partidului-stat din guvernarea 2000-2004.

In concluzie, Patriciu e un cal troian in interiorul PNL si al aliantei de la guvernare, de care puterea trebuie neaparat sa scape, daca nu vrea sa treaca, foarte curand, in opozitie.