Subvenţii şi bătaie de joc

Uniunea Europeană înregistrează 7 milioane de ferme agricole. România figurează cu cea mai mare pondere în rîndul ţărilor membre, însă şi cu rezultatele cele mai slabe în modernizarea producţiei naţionale agricole. Răzbunarea trecutului comunist al agriculturii e o "placă veche" (un CD azi) şi atît de zgîriată că nu mai desluşim firul "melodic" normal de cacofonia insultătoare a fostelor slugi şi foştilor lingăi ai lui Ceauşescu, deveniţi "autentici" anticomunişti.

Uniunea Europeană înregistrează 7 milioane de ferme agricole. România figurează cu cea mai mare pondere în rîndul ţărilor membre, însă şi cu rezultatele cele mai slabe în modernizarea producţiei naţionale agricole. Răzbunarea trecutului comunist al agriculturii e o "placă veche" (un CD azi) şi atît de zgîriată că nu mai desluşim firul "melodic" normal de cacofonia insultătoare a fostelor slugi şi foştilor lingăi ai lui Ceauşescu, deveniţi "autentici" anticomunişti. La ce a folosit şi foloseşte condamnarea comunismului, în formele sale CAP-iste sau IAS-iste, dacă, după ce am înlăturat comunismul, nu am pus în loc un sistem viabil şi puternic de producţie naţională agroalimentară? Legea 36 din martie 1991 a Asociaţiilor agricole a fost criticată cînd dinspre "anti-comunişti", cînd dinspre "neo-comunişti", dar aplicată corect şi consecvent nicicînd.

Astfel, răzbunarea trecutului apropiat a luat locul celeilalte şi este al dracului de prezentă. În agricultură se înregistrează cea mai mare dezordine, cea mai acută lipsă de instrumente de piaţă şi de reglementare a pieţei, cea mai slabă şi, totodată, haotică politică de subvenţionare a producătorilor agricoli. Să nu uităm cît de insistent s-a repetat că integrarea în UE va aduce mari subvenţii şi mari beneficii agriculturii româneşti. Oamenii satelor au crezut, au aşteptat şi sunt crunt dezamăgiţi. Zilele acestea m-am aflat în campanie electorală faţă în faţă cu oameni din Mangalia sau Secusigiu (jud. Arad), sau Ciacova şi Sacoşu Turcesc (jud. Timiş). "De ce sunt atîtea cîmpuri pîrloagă, necultivate?", "Pînă unde atîta nesimţire şi furăciune la cei care ne conduc?" am auzit de prea multe ori în aceste întîlniri. Am ajuns la această tristă situaţie: de-o parte ţara formală, în autorităţile publice, în declaraţiile guvernamentale pompoase, în zbaterea alarmată că aproape nimic nu se corectează şi nu se pune pe un drum mai bun. De altă parte, ţara reală care aşteaptă neputincioasă ca virtuţile şi puterile ei adevărate să fie valorificate. Potenţialul agricol al României nu mai trebuie demonstrat. Una din armele noastre redutabile în comerţul mondial ar trebui să fie o mare producţie agricolă, de bună calitate şi la preţuri moderate, susţinută de o stimulare fiscală şi o justă subvenţionare a producătorilor mici şi mijlocii. Pentru că şi astăzi, în 2008, cuvintele lui Gh. Ionescu-Şişeşti din 1935 sînt actuale: "Noi trebuie să micşorăm mai întîi depărtarea enormă ce ne desparte de ţările ce stau economiceşte mult înaintea noastră".

Iată însă că şansa ne surîde. Era alimentelor ieftine pe plan mondial a luat sfîrşit. Noul context este creşterea explozivă a preţurilor grînelor, raritatea produselor alimentare, panica pieţelor şi teama de foamete în lumea slab dezvoltată. Această gravă realitate este totodată şi nu paradoxal extrem de promiţătoare pentru România. Cei mai ascultaţi economişti din lume cer azi guvernelor să se trezească la această realitate şi să creeze rapid mecanisme eficiente de stimulare a fermierilor. Ei vorbesc despre reducerea drastică a birocraţiei şi crearea condiţiilor în care investiţiile în agricultură să se îndrepte către regiunile cu cel mai mare potenţial neexploatat. Agronomii cu cea mai înaltă reputaţie, inclusiv cei din România, afirmă că planeta este departe de a folosi întreaga sa capacitate agricolă pentru a face faţă creşterii excepţional de mari de cerere de hrană pentru populaţia lumii de azi şi de mîine.

Ce aşteaptă Guvernul, ce aşteaptă în general cei care conduc ţara? Eu am aflat, dacă mai era nevoie, ce aşteaptă oamenii de rînd. Ei aşteaptă să se termine cu bătaia de joc la adresa oamenilor de la sate şi a pămîntului românesc. Un vechi adagiu latin spune că "numai dreapta judecată aduce cu sine încrederea în noi înşine". Într-adevăr, puterile naţiunii trebuie ordonate, iar nu mutilate.