Succesul văduvelor

În urmă cu câţiva ani se discuta foarte serios, în cercurile competente, despre canonizarea lui Dom Pierre Perignon (1638-1715), pivnicerul de la abaţia Hautvillers, care a gustat un vin anume şi a strigat către călugări: "Veniţi repede! Beau lumina stelelor!". Legenda spune că tocmai descoperise şampania.

E doar o legendă, el trebuia să găsească o metodă de eliminare a gazelor din vin, care produceau dese explozii şi îi obligau pe cei care se ocupau de sticle să poarte măşti grele de fier. Misterul care înconjura procesul fermentaţiei şi producţia (nedorită pe atunci) de bioxid de carbon îi făceau pe unii să vorbească despre "vinul diavolului". Fără a contesta meritele celebrului Dom Perignon, el nu a făcut decât să aplice în mod creator lucrările medicului şi omului  de ştiinţă britanic Christopher Merret, care cu 40 de ani înainte de presupusa dată a "inventării" şampaniei prezenta în faţa membrilor Societăţii Regale ceea ce azi numim "methode champenoise". Era în 1662.

Dar vinul spumos, produs printr-o fermentaţie secundară în regiunea Champagne, şi-a cucerit renumele şi datorită asocierii sale cu încoronarea regilor Franţei. Marii producători au depus eforturi substanţiale pentru a crea o istorie şi o identitate a vinului, asociindu-l cu nobleţea, prosperitatea, luxul şi festivităţile. A fost însă nevoie de munca văduvei Barbe-Nicole Clicquot Ponsardin pentru a face din şampanie  o băutură de lux. Un lux destul de accesibil. Fiică a unui fabricant de textile, căsătorită  cu un cunoscut producător de vinuri, rămâne văduvă la doar 27 de ani şi începe o viaţă nouă. Deşi obiceiurile contemporane puneau accentul pe femeia casnică, îşi ia în serios rolul de femeie de afaceri. "Într-o lume în continuă mişcare trebuie să inventăm lucrurile care vor fi necesare pentru ziua de mâine, să fim înaintea celorlalţi, să fim hotărâţi şi exigenţi, conduşi de inteligenţă, să acţionăm cu îndrăzneală", scria ea către o rudă. Era momentul. Abdicarea lui Napoleon în 1814 era o ocazie nimerită pentru un toast, iar şampania începea să devină cea mai potrivită băutură pentru o ocazie festivă. Deşi blocada navală paraliza navigaţia comercială, văduva Clicquot reuşeşte să trimită o navă cu 10.000 de sticle din recolta 1811 tocmai la Konigsberg, unde şampania se vinde cam cu 100 de dolari sticla. Când vinul ajunge la St. Petersburg, ţarul Alexandru declară că nu va mai bea niciodată altceva. În puţină vreme văduva se găseşte la cârma unui mare imperiu comercial, prima femeie din istoria modernă care joacă un asemenea rol. Rusia era cucerită de şampania ei, la restaurantele de lux din Londra clienţii comandau o "văduvă". Nu era nevoie de explicaţii.

Toată viaţa ei a lucrat alături de specialiştii companiei pentru a obţine un vin spumos mai limpede, cu mai puţin zahăr şi cu băşicuţe cât mai mici şi cât mai elegante, un vin care, spunea ea, "să semene cât mai mult cu un diamant". "Fără eforturile ei, şampania nu ar fi devenit cel mai renumit vin din lume", spune unul dintre biografii ei, Tilar J. Mazzeo, autorul unei cărţi recent apărute: "Văduva Clicquot – povestea unui imperiu al şampaniei şi al femeii care l-a condus".

Anul trecut, în iulie 2008, în Castelul Torosay din Insula Mull, Scoţia, a fost descoperită într-un dulap de bucătărie cea mai veche sticlă, nedeschisă încă de şampanie Veuve Clicquot, datând din 1893. Butelia era în stare excelentă, fusese păstrată în întuneric. Expusă acum în condiţii care să-i asigure supravieţuirea, sticla cu pricina a fost declarată nepreţuită.

Din 1967, când ocupanţii primelor trei locuri în cursa de 24 de ore de la Le Mans, Franţa, au primit şi câte o sticlă de şampanie, cu care s-au stropit reciproc, datează obiceiul risipei de vin bun la cursele de automobile, inclusiv în Formula 1. Agresivitatea sportului este prezentă şi în metoda de deschidere a sticlei, manipulată pentru a produce maximum de efervescenţă.

Sunt departe vremurile în care efortul era dirijat nu spre obţinerea unui "poc" foarte puternic, ci al unui sunet ca o şoaptă sau un suspin. Gustul şampaniei rămâne acelaşi, chiar dacă reuşim să scoatem din sticlă un "soupir amoureux". Era o vreme în care doar văduvele erau singurele femei libere să-şi conducă singure afacerile. Văduva noastră nu era singura din perioada ei care a cunoscut succesul. Şi alte femei se ocupau cu producţia şi comerţul de vinuri. Printre ele nume de răsunet, văduva Germon, văduva Robert, văduva Blanc. Poate la fel de pline de succes, dar mai puţin celebre.