Sufletul omului in post-comunism

Ironia suprema a aventurii politice a comunismului este ca, in pofida pretentiilor sale idealist-utopice, mostenirea sa este una marcata de imens cinism, deruta, dezamagiri si resentiment.In aceste randuri incerc sa surprind cateva din acele dimensiuni psiho-sociologice, emotionale, sentimentale si chiar ideologice, care dau masura conditiei morale post-comuniste.

Ironia suprema a aventurii politice a comunismului este ca, in pofida pretentiilor sale idealist-utopice, mostenirea sa este una marcata de imens cinism, deruta, dezamagiri si resentiment. In aceste randuri incerc sa surprind cateva din acele dimensiuni psiho-sociologice, emotionale, sentimentale si chiar ideologice, care dau masura conditiei morale post-comuniste. Titlul acestui articol trimite direct la un faimos eseu al lui Oscar Wilde, intitulat "Sufletul omului in socialism". Celebrul scriitor nu-si putea inchipui ce va fi bolsevismul. Socialismul lui Lenin si Stalin, precum si cel al unor Mao, Pol Pot, Ceausescu, Honecker ori Enver Hodja aveau prea putin de-a face cu ceea ce a fost si ramane idealul social-democrat. Pentru Wilde, ca si pentru atatia din cei care detestau filistinismul (pana la un punct real) lumii burgheze, socialismul aparea ca o salvare. Ce s-a petrecut in fapt o stim prea bine: instituirea utopiei concentrationare, calcarea in picioare a libertatilor politice si civice, denuntate drept "mofturi liberale", distrugerea statului de drept in numele "dictaturii proletariatului".

Cu cativa ani in urma, Vaclav Havel, cand mai era inca presedintele Republicii Cehe, a publicat un tulburator eseu despre "cosmarul post-comunist". El nota ca in societatile de tranzitie psihologia individului devine tot mai inclinata sa imbratiseze mitologii ale revansei, agresivitatii, suspiciunii si intolerantei. Renasc sub ochii nostri, nota Havel, pulsiuni nationaliste si castiga teren demagogii populisti. Observam chiar acum cum un partid de orientare democratic-conservatoare, precum Fidesz-ul din Ungaria, a alunecat tot mai mult pe panta unui discurs nationalist, flirtand cu temele unei drepte obsedate de conspiratii liberal-cosmopolite. Cum observa recent un articol din saptamanalul britanic The Economist, in lumea post-comunista, aniversarile istorice, atat de imbibate de simboluri si nostalgii, devin prilejuri de confruntare intre grupuri cu memorii si aspiratii diferite. Lucrul acesta va reiesi clar anul viitor, cand se va comemora o jumatate de veac de la revolutia maghiara. Pentru unii a fost vorba de un eveniment crucial, care a spart monolitul blocului sovietic. Altii insa prefera sa vada in Nagy si amicii sai doar pe reformistii neo-comunisti.

Marile convulsii ale perioadei care a urmat prabusirii din 1989 au generat euforie, dar si sentimente de dezradacinare, dezorientare si neliniste. Previzibilitatea vietii in comunism a fost inlocuita de un nou sistem, in care riscul devine parte a vietii cotidiene. Sondaje recente arata ca Romania si Ucraina se situeaza printre tarile in care o mare parte a cetatenilor se marturisesc nefericiti (spre deosebire de Cehia ori Slovenia). Fericirea se naste si din anumite sperante implinite, precum si din sentimentul ca lumea in care traiesti este a ta. Alienarea consta tocmai in aceasta ruptura din interiorul sufletului uman. Proprietatea privata nu este cauza alienarii, dar nu este nici remediul impotriva unei stari de insecuritate morala si afectiva.

Sindicatul liber "Solidaritatea" a fost tocmai expresia unui efort de a depasi asfixiantul colectivism al partidului/stat comunist. Experienta disidentei a demonstrat, in acelasi sens, posibilitatea actiunii politice prin refuzul dedublarii si al ingenuncherii morale. Iata ca, in pofida remarcilor sceptice privind declinul memoriei istorice si dezinteresul publicului politic actual in raport cu traditia luptei antitotalitare, in Polonia, aniversarea "Solidaritatii" a generat un real entuziasm. Ideile si idealurile politice nu dispar peste noapte. Tabla de valori a disidentei est-europene continua sa fie un element real al peisajului intelectual post-totalitar. Pentru ca Europa sa fie mai mult decat o idee frumoasa, este nevoie de valori constitutive cu impact universal. Intre acestea, demnitatea umana este una esentiala.

Descumpanirea omului post-comunist vine, intre altele, din dezgustul in raport cu elitele de prada. Coruptia endemica (fixati pe propriile noastre framantari, sa nu uitam ce s-a petrecut in Polonia cu guvernul Miller), politicianismul, fragilitatea valorilor liberale, versalitatea morala sunt tot atatea cauze ale acestei stari de melancolica oboseala. Cinismul post-comunist isi are originea in perioada ultima a vechiului sistem. Clientelismul mafiotic facea ravagii inca din anii 1960. La inceputul anilor ’80, politologul Ken Jowitt scria ca initialele URSS inseamna "Uniunea Republicilor Siciliene Sovietice". O data cu naruirea stavilarelor ideologice, deci atunci cand s-au deschis posibilitatile actiunii libere, s-a facut prea putin pentru identificarea celor vinovati pentru ororile trecutului. Amintirea comunismului a fost constant pusa intre paranteze. De aici si faptul ca prea putini din tinerele generatii stiu ce s-a petrecut de fapt in deceniile totalitarismului. Participam asadar la batalii culturale si politice de al caror deznodamant depinde destinul acestor societati. Articolele pe care le-am scris in Jurnalul National au incercat sa lumineze mizele acestor dezbateri.