"Sunt puţine lacrimi sincere pe pământ"

Am ales anume aceste răscolitoare vorbe scrise de Marin Preda pentru că ele mi s-au părut că pot caracteriza cel mai bine isteria politicianistă şi mizerabila fervoare justiţiară pe care le-au creat şi le-au manipulat anumite grupuri de interese şi personaje publice pe seama morţii subcomisarului Cosmin Bogdan Gigină. Culmea tupeului şi a cinismului, tocmai ei, cei  care s-au auto-proclamat susţinătorii şi promotorii independenţei justiţiei a fost cei care s-au ante-pronunţat şi au găsit şi noul „cap al lui Moţoc”.

Pe generalul Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de interne, în a cărui coloană oficială se afla nefericitul tânăr! Pe bună dreptate, actualului titular al portofoliului afacerilor interne i s-au putut imputa grave deficienţe de comunicare în legătură cu acest grav accident (subiect pe care m-am încumetat şi eu să îl abordez în acest generos spaţiu de gazetă), dar şi faptul, că nici la conferinţa de presă organizată după 6 zile de la tragicul eveniment  domnia sa nu a putut depăşi barierele unui limbaj evaziv şi, prin aceasta, neconvingător.

Numai de aici şi până a cere demisia imediată unui om care are la activul mandatului său ministerial rezultate incontestabile este o cu totul ală veste-poveste. Drept pentru care consider întemeiată şi corectă decizia de a nu demisiona şi de a rămâne în continuare în echipa guvernamentală, decizie pe care vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat-o, aseară, într-un comunicat de presă.

 De aceea, vreau să cred că vicepremierul Gabriel Oprea a învăţat cu adevărat din această drastică lecţie, lucru pe care îl poate dovedi numai dacă va rezista în această poziţie, chiar dacă demisia i-a fost mai întâi sugerată, apoi cerută şi, la urmă, ordonată,  de către însuşi preşedintele Klaus Iohannis.

Dacă ne aducem bine aminte, iniţial, demisia nu i-a fost cerută, în mod public şi imperativ, ci doar, sugerată într-un „tete-a-tete”, aşa, ca un sfat cordial şi de bună credinţă. Ceasurile trecând şi văzând că generalul Gabriel Oprea nu a dat curs sugestiei, preşedintele a schimbat foaia şi a făcut publică povestea.   

Ceea ce a modificat radical cursul evenimentelor. Mai întâi pentru că, procedând de o asemenea manieră preşedintele a încălcat o normă elementară  a bunei credinţe reciproce şi a bunei convieţuiri care ne învaţă  că nu este corect să divulgi o discuţie „tete-a-tete” fără a avea şi acordul partenerului. Nu a fost, însă, cazul în situaţia de faţă sau măcar, până acum, nu ştim dacă generalul Gabriel Oprea a fost prevenit, de către preşedintele ţării că intenţionează să dea în vileag ceea ce au discutat între patru ochi cu câteva ceasuri în urmă. Procedând aşa, preşedintele nu a făcut decât să se plaseze în situaţia celui care dacă nu i-ai făcut pe plac ce aţi discutat”la un a mică” iese imediat  în stradă şi îţi strigă în gura mare: „Aha, nu mai ascultat? Las* că te învăţ eu minte!”

Mai mult sau mai puţin întâmplător, aseară, la scurtă vreme după alocuţiunea prezidenţială, un consilier de stat de la Cotroceni,  a lansat pe o pagină de socializare câteva mesaje despre ce spune Constituţia privind raporturile preşedintelui, ca şef al CSAT şi comandant suprem al armiei române, cu Guvernul şi cu instituţiile care au atribuţii în domeniile  apărării naţionale şi ordinii publice.

Dar, dacă numai la asta s-ar fi rezumat totul, încă nu ar fi fost  chiar aşa de grav. Fiindcă partea cea mai neplăcută a poveştii abia acum vine. Mă refer la faptul că preşedintele României, care era dator să se situeze deasupra partidelor, să fie un factor de echilibru şi de mediere a conflictelor lor publice şi un destabilizator al  jocurilor  de culise, a procedat exact ca şi cei pe care îi mustra amarnic nu cu multă vreme în urmă. Adică a confiscat dramaticul subiect Cosmin  Bogdan Gigină şi l-a manipulat în interes personal.

Pentru că niciun om cu minte pe acasă nu îşi va închipui că cerând şi obţinând demisia ministrului de interne,generalul Gabriel Oprea, care este şi vicepremier dar şi liderul unei formaţiuni aflate la guvernare, preşedintele nu s-a gândit  la faptul că această demisie va fi urmată, într-un timp relativ scurt, de demisia Executivului. Urmând ca, prin formarea altui cabinet, avându-l, probabil, premier pe Cătălin  Predoiu preşedintele Klaus Iohannis  să îşi vadă visul cu ochii,  acel „guvern al meu” la care jinduieşte încă de la preluarea mandatului.

Iertat să fiu dar toate astea îmi aduc aminte de „loviturile de palat” cu care s-a îndeletnicit, după cum prea bine ne-a învăţat istoria veacului trecut, Carol al II-lea!

Deocamdată lucrurile sunt într-un echilibru fragil şi precar şi îmi este greu să cred că discuţiile de azi după amiază dintre preşedinte şi premier vor atenua tensiunile. Un lucru poate fi, însă, spus cu certitudine şi anume că, deşi criticat el însuşi, pentru parcimonia de care a dat dovadă în repetate rânduri exact în sfera comunicării publice, Klaus Iohannis a avut, de data asta, un discurs public  perfect edificator.

Dar - atenţie mărită! - un discurs cu un afect pervers, de bumerang ale cărui efecte se vor vedea  în spiralele cotei de încredere a celui care, peste numai o lună, va sărbători un an de la investirea în cea mai înaltă funcţie a statului de drept.