x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tandemul Ghinea-Macovei deschide robinetul fondurilor europene!

Tandemul Ghinea-Macovei deschide robinetul fondurilor europene!

de Serban Cionoff    |    27 Apr 2016   •   16:40
Tandemul Ghinea-Macovei deschide robinetul fondurilor europene!

Mare și grea piatră de pe inimă ne-a luat președintele Klaus Iohannis semnând decretul de numire a lui Cristian Ghinea în funcția de ministru al Fondurilor Europene! Nu de alta dar, aseară, au circulat niște zvonuri știre despre ezitarea pe care domnul președinte al tuturor românilor ar fi având-o față de propunerea avansată de premierul Dacian Cioloș. Ezitări legate, dădeau de înțeles zvonacii, de capacitatea managerială a lui Cristian Ghinea  și, punctual, de priceperea sa în materie de atragere și de a gestionare a fondurilor alocate de la Uniunea Europeană. Fonduri pe care România le va primi în baza unor proiecte capabile  să convingă prin solida lor fundamentare și prin valoarea adăugată pe care se estimează că o vor aduce.


 Sincer să fiu, nu am crezut o iotă din aceste zvonuri. Cum vine vorba asta despre semne de întrebare în ceea ce privește expertiza domnului Cristian Ghinea  în materie de negociere cu partenerii noștri și,mai ales,  de persuadare a înaltelor foruri comunitare? Păi nu este, domnia sa, șeful prestigioasei entități ,,Centrul Român pentru Politici Europene’’?! Este! Acum, dacă nu prea avem noi, muritorii de rând, știință despre eficiența proiectelor lansate de centrul nășit și coordonat de către domnul Cristian Ghinea, asta este altă-veste poveste. Cât despre implementarea proiectelor , sunt pe deplin convins că, prin grandoarea și cutezanța lor, acestea sunt practic inaccesibile modestei noastre priceperi. Urmând, desigur, ca la Sfântul Așteaptă să le culegem și roadele.


 Așa după cum, vorbind despre semnele de întrebare care s-au ridicat în privința capacității domniei sale de a relaționa cu factorii decizionali ai Comisiei Europene sau ai Parlamentului European,pentru a contracara, în baza unor argumente solide, scenariile mincinoase despre realitățile românești  și pentru a–i convinge să ia decizii drepte și corecte în favoarea României, eu cred că se uită un fapt esențial. Mă refer la faptul că, asemenea ministrei justiției, Raluca Prună, și domnul Cristian Ghinea se află într-o declarată și asumată afinitate de idei cu Monica Macovei. A cărei prodigioasă activitate, Cristian Ghinea însuși a omagiat-o în chip de-a dreptul memorabil:,,Votez Monica Macovei pentru tot ce a făcut pentru DNA, pentru ANI și tot ce a făcut la Parlamentul European’’.


Trecând peste amănuntul că, sub impresia puternică,de neuitat, a momentului omagial, Cristian Ghinea a omis din palmaresul Monicăi Macovei punerea în acțiune a MCV în perioada mandatului său la ministerul de justiție, ajungem la miezul problemei. Adică la ,,tot ce a făcut Monica Macovei la Parlamentul European’’.


 Temă pe care, desigur, o putem ilustra printr-o sumedenie de exemple,dar, din rațiuni de spațiu, mă opresc la cel mai relevant. Adică la fraudarea celor 1,5 milioane de voturi la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe care europarlamentara Monica Macovei a denunțat-o la Parlamentul European. Că totul nu a fost decât una dintre mizerabilele minciuni din Niagara de venin pe care patentata europârăcioasă le-a debitat în parlamentul Europei Unite împotriva României (și nu doar a guvernului Ponta, aflat în exercițiu la acea vreme!), asta o știm cu toții. Așa după cum nici nu cred  că ar putea fi un om de bună credință care să îi susțină calomniile. Că domnul Cristian Ghinea uită (sau numai se face că uită?!) asemenea murdării, asta este o chestiune care îl privește direct și personal. Mai bine,spus: era, până în clipa în care președintele României i-a iscălit decretul de numire în funcția de ministru al Fondurilor Europene. Fiindcă, de-acum înainte, pe toată perioada mandatului ministerial al lui Cristian Ghinea, chestiunea aceasta nu va mai fi, în nici-un caz, doar atât…


Acestea fiind zise și scrise, nu ne rămâne decât să așteptăm cu legitim interes să vedem care vor fi primele demersuri pe care le va iniția noul titular al ministerului Fondurilor Europene, poate chiar de mâine încolo. Demersuri care nu mă îndoiesc nici-o secundă că vor beneficia de susținerea substanțială și entuziastă a europarlamentarei Monica Macovei, iar laptele și mierea vor curge peste noi și peste țărișoara noastră.

 

×