x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tandretea la crocodili

Tandretea la crocodili

12 Apr 2005   •   00:00
O PRODUCTIE NATIONAL GEOGRAPHIC despre impreunarea jivinelor are un comentariu naucitor. Ne sunt infatisate cupluri de crocodili in calduri, balene si balenoi in plina perioada de imperecheri gigantesti, cu involburari ale apei ce aduc a cataclisme, ruturi la dinozauri si alte creaturi preistorice cantarind zeci de tone, iar textul pomeneste de tandrete. Ori, tandretea e un tip de simtire pe jumatate intelectuala ce are legaturi cu greutatea fiintei care o practica. Daca tandretea nu-i potrivita la furnici, e nepotrivita si la luptatorii de sumo. Nu ca n-or fi avand-o, dar cuvantul se asociaza cu imagini care numai trairi fine nu evoca.

ADEVARATA POVESTE a lui Don Juan. Dupa ce s-a culcat cu mai multe femei, s-a refugiat intr-un regim de maxima castitate. Don Juan si-a dat seama ca marea incercare in relatia cu o femeie coapta si cu oarecare chemare pentru amor nu e cum s-o cuceresti, ci cum sa scapi de ea dupa ce legatura si-a pierdut ratiunea. Daca am avea si cartea scrisa de o femeie - care sa faca pandant cu memoriile lui Casanova - , am realiza probabil ca si femeile au problema asta, cum sa scape de un barbat care nu le mai place.

BIOGRAFIA UNUI SAVANT despre care s-a stiut, imediat ce au murit, ca el si sotia au fost inmormantati impreuna, in 1955, a suferit cateva revizuiri dramatice. Tragedia s-a constituit ulterior, cand s-a aflat ca legenda cum ca s-ar fi sinucis amandoi in aceeasi zi, dupa ce au fost calcati de Securitate cu iminenta unei arestari, s-a dovedit neadevarata. Lumea stiintifica nu le-a putut ierta faptul ca n-au murit pe masura legendei, ca s-au stins la cateva zile unul de altul si nu fiindca ar fi urmat sa fie ridicati, ci pentru ca au contactat o boala contagioasa, care pe atunci nu prea avea tratament. Neavand un sfarsit exemplar, barbatul nici n-a mai fost socotit mare om de cultura, ci un carturar mai degraba staruitor decat inspirat.

O FOSTA VANZATOARE la Alimentara dintr-un bloc vecin ma opreste, zambindu-mi complice pe strada: "Cum, nu ma mai recunoasteti?". Intrebarea contine si raspunsul ori, mai bine zis, e raspunsul la o intrebare pe care a mai pus-o si altora, primind probabil acelasi raspuns pe care urmeaza sa i-l dau si eu: Nu, n-o mai recunosc. De fapt, nici nu cred c-o cunosc. "Sunt vanzatoarea care va tinea branza si salam ca sa nu stati la coada." Vocea vrea sa spuna ca nu se astepta ca lumea sa fie atat de ingrata. Ea a sperat c-o sa-i fim recunoscatori toata viata pentru cat bine ne-a facut.

PE ULTIMA COPERTA a cartii publicate de un veleitar sta scris cu litere ce amintesc de reclamele cu reduceri de preturi pline de semne de exclamare ca omul e la 150-lea volum sub semnatura sa. E unul din cazurile in care aprecierea se poate face si cu metrul: a tiparit doi metri si patruzeci de centimetri de titluri. Sau cu kilul: are 27 de kilograme de proza.

×
Subiecte în articol: editorial