Ţara de cobai

Da, astfel se numeşte  cartea pe care o voi lansa vineri, 22 noiembrie, ora 17:00,  la Târgul de carte “Gaudeamus”, standul Rao, şi al cărei prolog îl reproduc mai jos.

                                  *
 A fost odată ca niciodată o ţară de cobai... Pe naiba, ţara asta există şi azi, nu e poveste, nălucire. Ea se numeşte, de-adevăratelea, chiar România. Coperta cărţii mele îi este stemă. Cer spălăcit, aproape decolorat, mat. Gard de ulucă, noduroasă şi aspră. Gardul, ca simbol al lipsei de comunicare, al ierarhiilor arar nediscutabile, al grăniţuirii după avere, religie, ideologie etc. Îndărătul zăplazului, vag, niscaiva crenguţe verzi. Un bob de speranţă. Difuză însă. O rodi vreodată ramul ăla de iluzie? Ne tot întrebăm, dar afundarea în dezamăgire nu mai conteneşte. Răspunsul e trist şi, tocmai de aceea, îl tot ocolim. Minciuna ne vindecă întru câtva de pesimism. Ca şi amânarea adevărului. Pe un par înalt, peste care e petrecută o stinghie, cineva a întins o bluză zdrenţăroasă. (Aţi observat că dedesubtul oricărei momâi se află un schelet în formă de cruce? Vasăzică, frica, fizică sau metafizică, izvorăşte, ce paradox!, dintr-o cruce.) În vârf, capul impersonal al momâii. Nu găsiţi că monstruozitatea e leită cu jupânii de la Bruxelles? Mie aşa mi se pare. Bau-baul de care vă vorbesc dă rotocoale deasupra meleagului “nefinitudinii” şi-l veghează crâncen. În dosul pârleazului, nicio mişcare, nu se întrezăreşte nimic. Păi, cum altfel?, cobaii stau ascunşi pe unde au apucat. S-au pitit de teama nemiloşilor comisari, veniţi cu euroderatizarea. Sunt paralizaţi de multele spaime cu care i-a copleşit capitalismul postdecembrist. Au ales întunericul, nu lumina, acolo se simt feriţi. Orişicât. Iar lumina face ca umbra sperietoarei să capete dimensiuni urieşeşti. Deja aud tremurul nevricos al bietelor rozătoare, pripăşite prin văgăunile nesorite. În paginile cărţii veţi citi felurite întâmplări culese din ciudata ţară a cobailor. Le-am pigulit dimprejurul meu, fără să le înfrumuseţez ori să le urâţesc vreun pic. Uneori, în timp ce le scriam, aveam senzaţia că pe birou se lăţeşte conturul măgăoaiei. De parcă m-ar fi luat la refec, mi-ar fi cerut socoteală pentru îndrăzneala de a o arăta publicului în toată butaforia ei caraghioasă. Alteori, auzeam chiţăitul contestatarilor, al şoriceilor băgaţi pe sub tricoul legat de parul înstăpânit aici. I-am ignorat, la ce bun să iei în serios nişte animăluţe dresate şi îngrăşate cu grăunţe din sacul comunitar!? Şi nu contra cost, ci în schimbul abandonării conştiinţei naţionale. ţara de cobai există şi ea va vieţui, din nefericire, câtă vreme laşitatea şi resemnarea vor fi scheletul pe care ăia au spânzurat buleandra pe post de sperietoare...
                                        *

Cartea are şi un epilog, citiţi-l dară !

În clădirea de oţel şi sticlă de la Bruxelles, în sala de oaspeţi, mai-marii rezervaţiei europene îi primesc pe reprezentanţii cobailor din coloniile vasale. Între ei şi unul pleşuv, cu uitătură piezişă, venit de la Bucureşti. Are în gheare o bucăţică de rumeguş, cu nişte mâzgăleli, un fel de “protocol”. Le-a zgâriat cu lăbuţa într-o noapte şturlubatică, împreună cu alţi trei şoricei, împinşi la caşcaval de gloata micilor patrupede. Se gândiseră să le arate stăpânilor întreaga lor ascultare şi docilitate, după o vară canceroasă, ce pusese pe jar experimentul atât de simandicos şi demagogic. Atunci, în plină arşiţă, şeful cobailor lituanieni le strigase în faţă, cu căutat dispreţ: “Sunteţi imaturi şi iresponsabili, potoliţi-vă odată!”. Iar de nevoie se potoliseră, fiindcă liderii de la centru se hotărâseră să le taie raţia de grăunţe şi să le închidă definitiv uşa de la cuşcă. Astfel pregătit de acasă, cobaiul dâmboviţean se tot agita, cu unghia înmuiată în propria-i salivă, doar-doar l-o băga cineva în seamă. Forfoteala îi fu în zadar, fiindcă oricine citea petecul de ruşine se crucea. Nimănui nu-i venea a crede că este posibil aşa ceva, că e trebuinţă de un pact de bună purtare. Întors la ai lui cu coada tăiată de la rădăcină, bietul cobai îşi recăpătă iarăşi trufia de altădată, deşi nimic nu mai era ca înainte. Oriunde s-ar fi aflat, era chiţăit de toate alea, puterile i se împuţinaseră şi, adesea, avea sentimentul că este ostatic în cutia aurită de pe Deal. “Maturizaţi-vă, maturizaţi-vă!” îi răsuna în urechi insulta aruncată băţos de nepoliticosul musafir baltic. Degeaba, ura îl orbise, cum ura le împăienjenise privirea şi celorlalţi şoricei ce populau meleagurile de la poalele Palatului. O insulă de ură şi vrajbă devenise cu el ţara de cobai.

Şi-am încălecat pe şa şi v-am spus povestea “Ţării de cobai”.

P.S: Vor vorbi despre carte Eugen Simion, Marius Tucă şi Radu Tudor.