Tara lu’ Vanghelie

Analfabetul agresiv, smecher si cu gura mare, iata noul model de succes in politica. Nu-i de mirare ca democratia se exprima, in acest context, prin cuvinte precum ras, tuns si frezat, ori prin amenintari de genul "vor avea soarta presedintilor liberali".

Traim in tara in care un dialog intre dnii Plesu si Liiceanu este intrerupt cu brutalitate ca sa vedem cum coboara o echipa de fotbal din avion. Intre doua evenimente, unul intelectual, difuzat in exclusivitate, si unul sportiv, reflectat de toate posturile tv, cel din urma a avut castig de cauza. O optiune care transforma filosofia in sueta, iar fotbalul si fotbalistii in ontologie.

Traim in tara in care presa, cea audiovizuala in special, sta cu ochii pe evenimente si persoane, uitand cu desavarsire de legi, hotarari si ordonante. Daca ele nu sunt bune, si de multe ori nu sunt, aflam direct pe pielea noastra, cand nu se mai poate face nimic. Intre timp, unii jurnalisti au brevetat oda in metru dambovitean, inchinata puternicilor zilei in functie de simpatii si, uneori, de interese. Din cauza excesului neuronal, publicul primeste tot mai putine informatii si tot mai multe encefalograme… Nu de independenta are nevoie presa, ci de impartialitate.

Traim in tara in care istoricii fac legile sigurantei nationale, iar analfabetii tin lectii televizate de morala si politica. Medicii pot candida la sefia unui partid doar cu acordul tejghetarului ajuns politician-sef, iar cei decorati cu Legiunea de Onoare sunt trimisi la pensie. Analfabetul agresiv, smecher si cu gura mare, iata noul model de succes in politica. Nu-i de mirare ca democratia se exprima, in acest context, prin cuvinte precum ras, tuns si frezat, ori prin amenintari de genul "vor avea soarta presedintilor liberali". Unele partide rescriu, in interiorul lor, teoria drepturilor si libertatilor fundamentale, asimilate drepturilor feudalului. Modelul feudal se propaga de sus in jos. Asa se face ca fosti negustori de coltul strazii distribuie astazi functiile in partid dupa scenarii scrise de activisti expirati in colaborare cu ideologi inchipuiti. Asa se explica de ce la televizor n-au voie sa apara decat cei binecuvantati de seful al mare. Cu alte cuvinte, tara in care, zilnic, cate unui zero i se pare ca este elipsa pe care se invarteste lumea.

Traim in tara in care parlamentarii prelungesc mandate dincolo de durata lor legala si modifica legile ca sa-si numeasca reprezentantii in institutiile publice. Nimeni si nimic nu poate sta in calea intereselor politice, mai ales atunci cand ele unesc puterea cu opozitia in cuget si-n simtiri! Tara in care carierele politice sunt rare, de regula imposibile, turnatoria si intriga sunt rasplatite cu demnitati, iar politica inseamna adesea mult zgomot pentru nimic. Notiunea de alesi ai neamului capata, pe zi ce trece, semnificatie princiara. Iata de ce alegatorii trebuie sa munceasca pentru majoritatea alesilor, si nu invers.

Traim in tara in care nu se stie cine este la putere si cine in opozitie. O alianta, D.A., in moarte clinica, si o coalitie fara busola, in care partenerii se impusca unii pe altii de dimineata pana seara. Opozitia joaca ba rolul chibitului, ba pe cel al servantului. Nici un pret nu este prea mare cand cumperi imunitate penala. Este si tara in care unii politicieni inventeaza drepturi. Cum ar fi cel de a sta moca si fara drept in case de protocol.

In pofida agitatiei fara noima, a scandalurilor, jocurilor de culise, crizelor de nervi, dosarelor aflate in lucru la DNA sau la CNSAS, a evenimentelor mondene si fotbalistice, a telenovelelor dedicate iubirii dintre Monica si Iri sau necazurilor Oanei Zavoranu, a acestui fals tumult care ne inconjoara, traim intr-o tara trista. Ciudat, dar pare sa fie aceeasi tara care l-a determinat pe Cioran sa scrie "Pe culmile disperarii".
E tara lu’ Vanghelie!