Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mor oamenii prin ţară şi s-a lăsat frigul. Noaptea, când mă cuibăresc în pat, mă gândesc la amărâţii care stau pe străzi, care n-au un acoperiş deasupra capului. Care se-nvelesc cu ce găsesc prin gunoaie şi îşi fac saltele din cartoane. Deunăzi – Doamne, ce repede se înnoptează - era şapte şi ceva, am trecut prin semiîntunericul creat de la lumina unei farmacii şi bursc am văzut ceva foarte mare mişcându-se la picioarele mele. Am avut un reflex de autoapărare, o tresărire, un pas în lateral. Era un om care dormea pe trotuar acoperit de bulendre şi cutii. Intră un bărbat de vreo treizeci de ani într-un magazin de la colţul blocului şi întreabă cât costă o sticlă de cola la jumate. Îi zice vânzătoarea şi ăla “băi, să-mi bag...” şi iese.
Mor oamenii prin ţară, se lasă noaptea de la patru jumate şi s-a făcut frig rău. Nu ştiu cum să mă mai îmbrac. Mă uit la maldărul de haine şi-mi dau seama, încă o dată, cât sunt de inutile. Expresia elocventă a unei frivolităţi pe cât de fără efect, pe atât de groteşti. În nordul Europei bântuie uraganul Xaver care face ravagii şi cică se îndreaptă şi catre partea asta a continentului, fără a-şi pierde din puterea celor peste 200 de kilometri pe oră cu care mătură prin perimetrul Uniunii Europene tot ce-i iese în cale. Papa Francisc, zice-se, iese noaptea de la Vatican deghizat în simplu preot, pentru a sta de vorbă şi a-i alina pe oamenii străzii din Roma. Îl cred în stare de aşa ceva pe acest om călăuzit întru totul de exemplul Sfântului Francisc din Assisi.
Gigi Becali a ajuns de toată mila, indiferent din ce perspectivă priveşti chestiunea. În faţa noastră se desfăşoară o tragedie, nu contează dacă meritată sau nu, o tragedie este fenomen uman extraordinar de impresionant. Nişte redacţii o transformă într-o telenovelă de cea mai proastă calitate. Dar pentru cei cărora sufletul şi mintea le-au rămas vii e un prilej de tăcere şi de meditaţie. Mai rezistă câteva frunze verzi-stacojii într-un peisaj mohorât. Prin cârciumi oamenii închid cu bucurie şi cu mişcări bruşte, în spatele lor, uşa de la intrare.
E luna sărbătorilor de iarnă într-o ţară îngheţată. Amorţită. Unde oamenii trăiesc şi mor, îşi cresc copiii şi îşi fac speranţe, pe neştiute. Suntem o imensă mulţime de anonimi care-şi suportă cu stoicism inteligenţa, spiritul aprins, energia, visele, dezamăgirile, unii geniul, alţii neputinţa, angoasele, cultura, talentul, obligaţiile. O mulţime imensă de anonimi plină de speranţe.
Mor oameni în ţara asta şi s-a lăsat frigul şi se face întuneric prea repede. Și Traian Băsescu şi Victor Ponta... şi Crin Antonescu, mai defensiv... şi Ilie Sârbu... Doamne, câtă sminteală! Ce urâciune!!! Ce lipsă de căpătâi... câtă murdărie... ce de vorbe goale... Câtă răutate!!! Ce ocean de meschinărie, câtă iresponsabilitate! Unde suntem noi în ţara asta de poveste îngrozitoare, cu şerpi, balauri şi căpcăuni, cu vrăjitoare de miros de pucioasă? Nicăieri, şi nici nu aş vrea să fim.
