x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tăriceanu – ministrul economiei de criză?

Tăriceanu – ministrul economiei de criză?

de Gabriela Vranceanu Firea    |    14 Noi 2008   •   00:00

Creşterea economică a murit! Trăiască criza! Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat un Plan de Măsuri Anti-Criză, pe trei paliere: sprijinirea salariaţilor, a angajatorilor şi a sistemului financiar-bancar. Asta înseamnă automat că suntem în criză economică. Sau că este atât de aproape de noi încât se uită, pe geam, direct la noi în casă.

În ceea ce-i priveşte pe cetăţeni, premierul s-a gândit la reducerea CAS cu 10%, cele mai mici taxe şi impozite din Europa, scăderea cu 5% a nivelului de impozitare pentru cei care plătesc dările către stat fără întârziere, scutirea impozitului pe dividende, dacă acestea sunt reinvestite în firmă, alocarea de la stat a câte 1.000 de euro pentru fiecare angajator care creează un loc de muncă pentru cineva care a stat trei luni în şomaj şi... măsurile nu se opresc aici.

Nici societăţile nu scapă neajutate, nici Programul Fermierul nu se blochează, nici sistemul bancar nu este lăsat în colaps. De reţinut şi sprijinul pe care Guvernul vrea să îl dea celor care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă, precum şi developerilor serioşi, cu plan de afaceri viabil şi care au intrat în încurcături doar din cauza crizei financiare importate din Occident.

Dar care Guvern va aplica acest Plan Anti-Criză? Va dori următorul Cabinet să modifice Codul Fiscal, iar Bugetul îl vede configurat pe aceste coordonate? Este iniţiativa premierului Tăriceanu un gest firesc, normal, profesionist în acest context? Sau cântecul de lebădă al unui Executiv care conştientizează că în această formulă nu va mai avea nimic de-a face cu Puterea? Ori varianta optimistă pentru PNL, şi anume regăsirea unor lideri ai partidului în diferite posturi ministeriale, dacă noul Guvern va fi alcătuit din PSD+PC, PNL şi UDMR.

Deşi gestul premierului Tăriceanu ar putea fi catalogat ca unul politic, electoral, deoarece ne aflăm la jumătatea campaniei pentru alegerile parlamentare uninominale, cred că el are bătaie mai lungă decât un bileţel de adio, plin de bune intenţii, din partea PNL, dornic să mai adune un punct-două din partea şomerilor şi a micilor întreprinzători, afectaţi în mod real de criză.

Personal cred că ţinta este mai îndepărtată şi Călin Popescu Tăriceanu se pregăteşte să devină ministrul Economiei şi Finanţelor în viitorul Cabinet, consolându-se deja cu ideea că Traian Băsescu nu-l va mai accepta ca prim-ministru şi oricum PSD+PC va avea întâietate în nominalizarea premierului, întrunind mai multe sufragii din partea electoratului.

Cu alte cuvinte, Tăriceanu vrea să fie ce a fost şi mai mult decât atât: adică şeful Programului Anti-Criză, misiune mult mai importantă decât cea de premier în actualul context.

×
Subiecte în articol: editorial