Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toate forurile internaţionale cu autoritate decizională, precum UNESCO şi Uniunea Europeană, între altele, lor alăturîndu-li-se organizaţiile ce apără drepturile animalelor la viaţă şi, mai ales, la o sacrificare fără suferinţă (cînd e cazul de eutanasiere), au pornit zilele astea o campanie fără precedent, menită să sensibilizeze opinia publică de pretutindeni.
Toate forurile internaţionale cu autoritate decizională, precum UNESCO şi Uniunea Europeană, între altele, lor alăturîndu-li-se organizaţiile ce apără drepturile animalelor la viaţă şi, mai ales, la o sacrificare fără suferinţă (cînd e cazul de eutanasiere), au pornit zilele astea o campanie fără precedent, menită să sensibilizeze opinia publică de pretutindeni. În ciuda unor sălbatice fără-de-legi înarmînd cu şbilţul fatal mîna hingherilor pîn-acum, România consimte, în fine, să-şi apere statutul de stat civilizat. Faptul se cuvine pus în lumina meritată.Iată de ce, rog "Jurnalul Naţional" să retipărească nişte pagini uitate, pe care le-am publicat în "Secolul 20" (nr. 10, pp. 85-95), încă din 1966. Atunci m-am numărat printre primii şi puţinii din ţara noastră care-au dezvăluit neînchipuita cruzime a corridelor din lumea iberică (Spania, Portugalia) şi din cea latino-americană. Am scris Recviem pentru tauri ca o replică de protest la jelirea exclusivă a toreadorilor morţi în arenă (Federico García Lorca, Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías, între altele). Taurii n-au stîrnit nimănui compasiunea. ân 2006, am reluat fragmentar cîteva texte în "România Mare".
Recviem pentru tauri
Tauromahia – bătrînă instituţie de petrecere şi de moarte. E o competiţie pe muchia incertă a iscusinţei în gol: o întrecere cu moartea care nu pierde niciodată şi soldează litigiul dintre oameni şi tauri. Petrecerea cu leşuri e numai o repetiţie pentru viii care-şi aşteaptă apoteoza de sînge şi de zăbranic. Tenace - nisipul obsesiv e ca o parcelă de eternitate în cerc. Amintirea Romei persistă în memoria cărturarilor şi-n arenele uitatelor sacrificii umane, care nu s-au golit niciodată de public. Oamenii ucid vitele pentru hrană. Trist obicei necesar, nescutit de sentimentul culpei: abatoarele sînt relegate la marginea aşezării şi casapii absolviţi de păcat pentru că jertfesc, în singurătatea breslei, cornute posace presimţindu-şi, cu frunţi resemnate atavic, destinul. Panem. Spania, pielea de taur a Europei, redă arenelor defuncte strălucirea deşartă şi mirosul de sînge al serbărilor imperiale. Costumul cu paiete şi coarnele aurite înnobilează sacrificiul cu martori ? Moartea e o discreţie, ca şi iubirea. Corrida se numeşte fiesta, o sărbătoare a omorului. Dar pitorescul n-o justifică, precum nici figurările şi nici simulacrele artistice. Să fie un succedaneu de fanatism ? O supapă de siguranţă a refulării mistice, a trudei fără compensaţii coaptă la soare ? Et circenses. Soare şi nisip. Arşiţă şi arenă. Capa prefigurează sîngele inevitabil. Trandafirul roşu la corsajul doamnelor din loji. Şi un orizont vegheat de sutane. Pan y toros. Paletă severă şi monotonă. Numai albul infirmeriei nu se armonizează. El este rochia de seară a morţii spaniole.
Războaiele oamenilor, marile evenimente, catastrofele intră în epopee, spre aducere-aminte. Sărbătorile sîngeroase şi-au născut literatura. Din folclorul tauromahic am selectat o suită de coplas, naive şi teribile, compuse de pasionaţii simpli ai fiestelor – ţărani şi orăşeni – aficionados. Pretutindeni unde vorbesc spaniola şi portugheza, oamenii cîntă sau recită, acompaniaţi de instrumente, legenda şi istoria tăurăriei. Cîntece şi dansuri fundamentale relatează cu stîngăcie, cu aritmii şi cu asonanţe, evenimentele acestui univers închis, compus din două fiinţe: taur şi tăurar. Cancionero popular taurino, antologia lui Manuel Martínez Remis (Madrid, 1963), e o carte dedicată mai mult omului decît taurului. ân ipostaza fauve a condiţiei umane, cu mizeria şi cu gloria ei, taurul este considerat un figurant necesar în epilog. N-am putut decît cu greu reconstitui biografia nevinovatului compars, erou şi victimă în tragicul joc de-a vărsarea de sînge. Dar desenul coarnelor teribile poate fi descifrat în filigranul tuturor coplelor pe care le-am ales ca să-i compun acest recviem fără ghitară şi fără muget.
1. Taurul
Eu sînt taurul bătrîn,
Citește pe Antena3.ro
creţ de păr, scund, cu piept larg,
sămînţă de sînge bun:
din taur corcit mă trag.
(Argentina)
Nani, dormi, Luceferel,
uite, vine-un taur:
are coarnele de-argint
şi coada de aur.
(Puerto Rico)
Tăuraşul ăsta, taur
de durere-amară
e un tăuraş de zahăr,
iasomii şi scorţişoară.
(Villas de álamos)
2. Toreadorul
Taurul să iasă
sînt toreador;
tăurind nu-mi pasă,
sînt netemător.
Vino, tăuraşule !
Vino-ncoa’, trufaşule !
Sînt toreador
şi-am să te omor !
(Soria)
Tăuritul e o casă
doar cu două uşi, se ştie:
la glorie duce una,
alta la infirmerie.
(ávila, Guisando)
3. Corrida
Cînd dă buzna taur negru,
nimeni nu mă părăsească:
am cu dînsul întîlnire
la cinci ceasuri după masă.
(malagueña)
Ce tăuraş sălbatec
de moarte-aducător...
Şi ce nebună moarte de-aplauze şi-ovaţii,
de voioşie moarte, şi de toreador.
(siguidiya gitana)
Cu-o sutană nu faci sfîntul,
nici toreador cu-o armă,
nici taur cu-o fundă-n coamă:
pe toate le smulge vîntul.
(malagueña)
De cu ziuă pînă noaptea
trece viaţa şi ne lasă,
şi adesea trece moartea
între cinci şi şase.
(tanguillo)
4. Teama
Vreau să fac o cetăţuie
doldora de-argint şi aur,
ca s-o dărui maicii mele
dacă n-am să mor de taur.
(siguidiya)
Hai cu mine la
plimbare
cînd corrida se termină,
hai cu mine la plimbare...
Dacă scap cu viaţă, vină.
(Soría)
Cum vrei tu să te
iubesc
cînd toreador sînt, fată ?
Totdeauna ştiu cînd plec
dar cînd mă-ntorc niciodată.
(Murcia)
Toreadorul tînăr
spune
posomorîtei sale maici:
"De nu-ţi aduc să-mbraci mătase,
zăbranic îţi aduc să-mbraci".
(malagueña)
5. Gluma
ân arenă a căzut
astăzi, luna,
şi-n bănci uite că şi-a rupt
coarnele, nebuna.
(seguidilla)
Taurii din Villacañas
sînt blînzi de să-i pui la jug:
îi ucid toreadorii,
cu ac de cusut i-mpung.
(Toledo)
Fugi că taurul te
prinde !
Fudulache, lasă-i capa !
Sări, băiete,-ngrăditura,
că te-mpunge de te-ajunge.
(Santander)
De mă vezi
vorbind cu altul
nu mă bănui de-aceea:
că bărbatu-i pururi taur
şi toreador femeia.
(Valladolid)
De-un taur şi
de-o femeie
urmărit am fost pe drum:
am putut scăpa de taur,
de femeie nicidecum.
(Secolul al XV-lea)
6. Amorul
Tot ce-ndur eu de la taur
socot că la fel îndur
– căci mi-a pus gînd rău şi dînsul –
cum mă faci să sufăr tu.
(malagueña)
Taurul priveşte
iapa,
ea priveşte către el
şi o lume-ntreagă ştie:
noi doi ne privim la fel.
(malagueña)
Fata tot ţesea în
fir
haină-albastră-n fir de aur,
fata tot visa mereu
la un asfinţit cu tauri.
(malagueña)
Regii pleacă-n
miazănoapte,
fetele la miazăzi;
eu, cînd vrei, toreadore,
plec unde-ai să-mi spui că vii.
(Zaragoza)
7. Moartea
Să omor cînd mă chemară
cu tambură şi cu corn,
şi gîza bîzîitoare
mi-a spus că mi-e dat să mor.
(Copla din secolul al XIX-lea)
Pămîntul cum e pămînt
tristeţea-mi va bea cu sete
fiindcă mort e Manolete,
taurul l-a omorît.
(soleá)
Taurul Pendón e
mort
şi ce jale grea, Isuse,
să-i vezi sîngele-nchegat
care pe pămînt se scurse.
(Villar de álamos)
Dacă negrul mă răpune
nu-n pămînt sfinţit vreau groapa:
îngropaţi-mă-n păşune,
să-mi umble pe piept cireada.
(Argentina)
8. canción Şi chansonnette
Jacques Brel, TauriiCad taurii, duminica, pe gînduri:
Sînt plictisiţi s-apară pentru noi.
Puţin nisip şi soare, nişte scînduri
Şi sînge – tot puţin – pentru puţin noroi.
E ceasul cînd se cred băcanii Don Juan,
Cînd orice englezoaică se simte Montherlant.
Ay !
Cum să aflăm ce-şi spune-n gînd
Un toro,-ntr-un vîrtej dansînd,
Cînd brusc observă că e gol doar el ?
Ay !
Şi ce revede, ca-ntr-un vis,
Un toro-al cărui ochi deschis
Zăreşte-ncornoraţii cu coarne de alt fel ?
Cad taurii,
duminica, pe gînduri:
Sînt plictisiţi să-i doară pentru noi,
Vin picadori, pe public răzbunîndu-l,
Vin matadori, de public sînt proclamaţi eroi.
E ceasul cînd se cred băcanii Lorca,-n stal,
Cînd orice englezoaică e-o Carmen fără şal.
Cad taurii,
duminica, pe gînduri:
Sînt plictisiţi să moară pentru noi.
Dar spada va lovi, e-o pîndă-a morţii-n rînduri,
Dar spada a lovit, delirul e în toi.
E clipa de triumf: băcanii sînt toţi Nero,
E clipa de triumf: cînd orice englezoaică e-un Wellington-torero.
Ay !
Cad taurii visînd un iad
Cu matadori defuncţi ce ard
ân clipa ultimei imagini ?
Ay !
Sau, poate,-n ceasul morţii blînd,
Pot să ne ierte, evocînd,
Verdun-uri, Waterloo-uri şi Cartagini ?
Ay !
Cu ochii ţintă-n vid
Şi trupul gol de nacru
Zaci jalnic şi livid
Şi ţeapăn sub cearşaf;
Costumul de paiete
E-un tragic simulacru
Mînjit de roşii pete
Şi tăvălit prin praf.
Corrida nu s-a-nchis:
N-ai, ca învins, scăpare,
Tu mori cum ţi-a fost scris
Şi-un public fără scrupul
Aclamă alt erou:
Dar rana nu te doare
Ca numele cel nou
Ce-ţi săgetează trupul.
Nu, n-ai să mai
revezi toridele corride,
Sub soarele de plumb arzînd la apogeu;
Nu, n-ai să mai revezi nici fetele splendide
Ce te-aclamau din loji precum aclami un zeu;
Nu, n-ai să mai încerci senzaţia unícă –
Amestecul de frică
Şi de orgoliu – nu,
Cînd în arenă, grav, treceai cu gesturi sobre,
ân timp ce-un paso doble
Vestea că intri tu.
Un taur ţi-a învins
Superba siguranţă;
Renumele ţi-e stins
Şi anii ţi-s răpuşi.
Ţinuta statuară,
Nebuna cutezanţă
Nisipu-nsîngerară
Şi zac în rumeguş.
Din targa ta de lemn
Prind unghiile să rupă
Cînd moartea-ţi face semn,
Căci tîrfa-i fără scrupul
Şi, ultimul minut,
Cînd gura ţi-o astupă,
Ţi-l fură-ntr-un sărut
Ca să-ţi cuprindă trupul.
Nu, n-ai să mai revezi Andaluzía-n soare
Cînd singur ai să zaci subt bulgării atroci;
Nu, n-ai să mai revezi nebune dansatoare
Dansînd flamenco-n tact de pasionate voci:
Un idol a murit, alt idol îi ia locul;
Te-a părăsit norocul
Lăsîndu-ţi doar un dric.
Ay, faima-i fum: cînd speri că e a ta, în joacă,
Ea cu un altul pleacă
Nemailăsînd nimic.
Nimic,
Nimic,
Nimic.
