Taxez, deci exist!

Cineva trebuie să țină ocupat PSD-ul, altfel se apucă s-o ardă pe filozofie:

- De unde venim?

(Păi, cam de la nea Nelu, dacă e s-o luăm de la refacerea lumii).

- Încotro ne îndreptăm?

(Asta nu mai știe niciunul, de când nea Nelu nu le mai citește din Alvin Toffler).

- Ce e de făcut?

Din păcate, aici a răspuns Marcel Ciolacu.

Trebuie să avem „o abordare social-democrată”, a anunțat liderul PSD. Adică să se pună cu taxele pe bogați. Îi spune impozitare diferențiată a veniturilor, iar din experiența anterioară se întâmplă așa: unii chiar nu plătesc deloc! Dar pentru asta trebuie să se prezinte la Fisc cu certificatul de deces de foame. După care nimeni nu va fi suficient de sărac ca să nu fie considerat bogat. Așa că li se va lua din leafă între 18 și 40%. Acum iau 10.

PSD a făcut asta în cei patru ani în care a guvernat singur, între 2000 și 2004, iar rezultatul ciopârțirii salariilor a fost un discret 2,5% din PIB, pe an. În 2005, liberalii au introdus cota unică de 16%, efectul fiind creșterea încasărilor statului la aproape 4% din PIB. A trebuit ca PSD să ajungă din nou singur la guvernare, pentru ca taxa să redevină ineficientă: cota unică a scăzut la 10% pentru a compensa creșterea CAS-ului, iar încasările la buget s-au prăbușit la 2%.

Frumusețea este că, la noi, salariile mari sunt acum la stat, nu în privat. Deci măsura PSD ar avea o componentă puternică de mutat banii de colo-colo.

Bineînțeles că totul e prezentat ca efort de pus România pe direcția europeană, ca să avem și noi taxații noștri. Să fim și noi jupuiți ca nemții, ca francezii, după care, spre deosebire de ei, să ne întrebăm unde-s spitalele, unde-s șoselele.

... și se mai miră că vrea lumea model suedez, când își înmatriculează rablele.