Pandemia COVID-19 i-a forțat pe conducătorii de afaceri să înțeleagă că multe dintre activitățile angajaților lor se pot face prin telemuncă sau prin muncă flexibilă, fără prezență obligatorie la firmă. În noul context, 47% dintre companii intenționează să introducă permanent munca de acasă pentru rolurile care permit acest lucru, 46% vor să accelereze automatizarea și să introducă noi moduri de lucru și 44% să programeze munca în ture pentru a diminua expunerea, arată un recent sondaj PwC. Statele lumii repornesc sectoarele economice înghețate de pandemie, dar teama cu privire la viitor rămâne la fel de mare: 70% dintre liderii de finanțe sunt foarte preocupați de acest lucru și majoritatea (80%) așteaptă o scădere a veniturilor și profitului.
A picat la cote alarmante încrederea consumatorilor, dar tot la pământ a picat și puterea de cumpărare, ca urmare a scăderii veniturilor. Principala prioritate a liderilor de finanțe este ținerea sub control a cheltuielilor, potrivit studiului citat. Teama de recesiune globală se manifestă la aproape 70% dintre directorii financiari. Pe de altă parte, oamenii mai trăiesc o teamă: „teama de lipsuri și teama de a lipsi”. Este senzația stresantă, consumatoare de energie, că îți lipsește ceva: fie experiențe de viață sau experiențe și apartenențe socio-profesionale, fie bani, bunăstare, hrană, lucruri, vacanțe, bunuri etc. Trei sferturi dintre adulții tineri susțin că trăiesc cu anxietatea socială dată de teama că nu pot fi permanent conectați cu ceea ce fac alții. Teama aceasta se manifestă nu doar la tineri, dar și la oameni maturi, care conduc piețele financiare globale.
Potrivit unui expert de investiții financiare, tocmai sentimentul acesta de teamă ar putea fi soluția pentru redresarea economiei lumii. Directorul executiv al deVere Group (firmă de consultanță de investiții financiare), Nigel Green spune că teama de a nu fi parte din procesul de redresare, teama de a fi absent de la masa profiturilor viitoare îi va mâna pe investitori să contribuie cu banii lor la relansarea piețelor, cu gândul la prosperitatea promisă în viitor. Green crede că în a doua jumătate a anului ar urma să asistăm la o redresare puternică pe piețele bursiere globale, optimismul investitorilor fiind generat de efortul global de a dezvolta tratamente anticoronavirus, dar și de ridicarea pas-cu-pas a restricțiilor de blocare în toată lumea.
Nu știm încă exact ce se va întâmpla zi de zi, știm însă că în cele din urmă economiile și piețele se adaptează. Vor depăși teama de viitor, sau tocmai teama le va furniza energia de relansare.