Telefonul fără fir

Când eram mică şi jucam "telefonul fără fir” pe acasă sau pe la şcoală, nu mi-am imaginiat niciodată că am în faţa ochilor o distracţie care s-ar putea extinde chiar şi la nivel naţional. Naivitatea vârstelor s-a mai risipit, între timp, iar astăzi fiecare joc şi-a lărgit suficient lista de reguli, ca să-l poată încerca toată lumea, ca să-l poată adopta fiecare generaţie în parte. De la o vreme, parcă ne-am înscris cu toţii la "telefonul fără fir”, ca la o mare competiţie, ca la un concurs ambiguu, în care, până spre final, se descoperă că, oficial, nu există învinşi sau învingători.

Primul spune "NU e bine”. Din om în om, din voce în voce, alunecând haotic către nicăieri, replica se dizolvă, se încheagă la loc, se lăţeşte, ca să se poată îngusta mai târziu şi, până la urmă, până să ajungă la ultimul de pe lista participanţilor se deformează, fie şi numai cu o literă. Între timp, – pentru că joaca noastă durează mult, de la zile, până la ani, –  apar alte şi alte nemulţumiri pe fir şi ajungem să ne uităm propriile replici. Cine să mai ţină minte despre ce a fost vorba la început când, peste tot, ni se livrează realităţi înfricoşătoare? Despre privatizări am mai vorbit. Despre scandaluri, la fel. Aproape că ne-am plictisit de analize şi de presupuneri. Revin, însă, în mare forţă, codurile de avertizare meteo, vremea se răceşte puternic, toamna începe să-şi facă loc în vieţile noastre. Cine mai are timp să verifice dacă regulile jocului se respectă? Specialiştii anunţă o iarnă grea şi scumpiri la fel de grele. Rafalele de vânt ne vor perturba auzul şi simţurile, până să ajungă cuvintele noastre la ultimul companion, o să surzim de tot şi o să ne îngheţe mâinile, nopţile se anunţă tot mai violente, iar la munte, la altitudini mari, se pare că va ninge. Mai devreme sau mai târziu, totuşi, "telefonul fără fir” îşi va închide circuitul, aşa e regula. Şi vom auzi, cumva, o voce spartă cu inflexiuni imature, strigând cu toată convingerea ce a ajuns la urechile sale: "NE e bine”. Ce-am mai avea de făcut? Să ne apucăm să protestăm? Nu suntem aşa buni la asta, precum se zvonea prin cercurile înalte ale societăţilor nervoase. Să cerem reluarea jocului, în speranţa că vom obţine un rezultat favorabil? N-ar avea sens, doar am ştiut de la început că am intrat în lumea "telefonului fără fir” şi că tot hazul e acesta, să se deformeze cuvintele până să ajungă la finalul poveştii, să nu se mai înţeleagă nimic din ce s-a spus de la început sau, dacă se înţelege ceva, să se înţeleagă prost, ca să nu se poată distinge nuanţele.

Nu ştiu dacă "telefonul fără fir” are limită de participanţi. Dar nouă nu ni se mai poate ridica licenţa de a-l juca, prea ne-am specializat, prea suntem convinşi că, indiferent de context, e un joc amuzant şi nu dăunează grav societăţii. Şi, totuşi, parcă n-ar strica să se audă clar ce-a spus primul dintre colegii noştri de distracţie, parcă n-ar strica să se vadă bine literele care ne compun revolta, de orice fel ar fi ea, parcă n-ar fi în plus o revizuire de regulament şi de strategie. Mai încercăm o dată? "NU e bine”! Degeaba. Telefonul fără fir încă mai are baterie.