Telegramă de la Chișinău

Aici, dincolo de Prut, lumea e așa cum am lăsat-o și în 2010, când am fost împreună cu tatăl meu la sărbătoarea limbii române de la Academia de Științe – moment care a marcat și primirea lui în Academie, într-o atmosferă emoționantă și curajoasă – și în 2012, când ne-am întors în Basarabia, fără el, pentru a-i dezveli bustul de pe Aleea Personalităților. Aici, lumea e așa cum a descris-o A. Păunescu în poeziile sale de dor de o Românie întreagă, în versurile dureroase de teamă că limba română ar putea fi, la un moment dat, nedreptățită și uitată. Aici, lumea seamănă cu lumea și privirile seamnănă între ele. Mulți ochi albaștri, multe cuvinte folosite cu sens regional, mult accent și multe semne de întrebare, urmate de câteva semne „=”.

Aici, dincolo de Prut, sărăbătoarea de pe 31 august încă are forță să mobilizeze gânduri, cuvinte și acorduri. Se trăiește, cumva, la pas. Pe un traseu complicat, cu necunoscute destule, pe niște bulevarde încă (sau deja) împodobite ca pentru Crăciun. Aici, lumea e așa cum se simte în dulciurile specifice. Bomboanele de Chișinău, care nouă ne ajung, de obicei, la București, cu un mare transport, deocamdată, ilegal, de prietenie și de frăție, de solidaritate și de resemnare. Aici, în Basarabia românilor, e liniște multă dimineața și e, parcă, mai răcoare decât în anii trecuți. Sau poate noi, fiii aceleiași neliniști, suntem acum cu un an, doi, trei mai pustii și mai singuri. Poate că frigul se mai uită, uneori, și în registrul deceselor, în foile de parcurs ale lacrimilor și în anestezia amurgurilor depresive.

Aici, la Chișinău, se aud ambulanțe rostogolindu-și speranța undeva, pe o străduță din apropierea parcului, același parc în care, acum doi ani, se dezvelea bustul lui Adrian Păunescu, lângă monumentul bunului și dragului nostru Grigore Vieru. Aici, lumea e așa cum au lăsat-o ei. Prietenii buni ai României, stâlpi ai unei mult visate și neîntâmplate regăsiri.O lume nesigură, dar încercănată. O lume contrast. O lume așteptare. O lume poezie. Ca o antologie peste Podul de Flori, ca un album al trecutului reconstituit din memorie numai și numai cu creioane moderne, cu care, de obicei, se desenează greu și prea puțin meticulos.

Aici, lumea e așa cum ați lăsat-o și dumneavoastră. Chiar dacă, poate, nu ați ajuns niciodată în Basarabia. E colțul de Românie exact așa cum vi l-ați imaginat sau cum vi-l veți imagina abia de acum înainte, citind aceste rânduri. Aici, ceasurile merg cu fața pe jumătate înapoi, de drag de secundare, și bat niște ore exacte pe care doar enciclopediile mai știu să le rezume. Aici, într-o localitate din apropierea Chișinăului, de Ziua Limbii Române, se dezvelește un monument. Un monument cu trei suflete: Eminescu, Vieru, Păunescu.

Aici, la Chișinău... Aici, în Basarabia... Aici, în România...
De aici trimit scrisoare. Venit. Văzut. Regăsit. Terminat.