Temeri

România seamănă tot mai mult cu un ţinut sălbatic în care câteva găşti de derbedei se împuşcă la televizor. Miza ? Banii şi puterea politică – obsesiile societăţii capitaliste. Spectatorii, deşi infinit mai numeroşi, aplaudă sau doar privesc, în loc să-i ia de brăcinar pe interlopii cu gulere albe şi să-i snopească în bătaie. Ţara e la cheremul golanilor împărţiţi pe partide şi coterii criminale, iar români au fost abandonaţi de mult. Soarta lor nu mai interesează pe nimeni, prin campaniile electorale ce mai sunt băgaţi în seamă. De aceea şi trebuie să fie ţinuţi în sărăcie şi umilinţă, gloata devine periculoasă când se deşteaptă. Abia atunci votul ar putea fi liber şi necontrolabil. Dar cui îi convine să lucreze cu cetăţeni şi nu cu iobagi ?

“Doi pumni de calitate superioară” i-a tras un macaronar de categorie inferioară unui imigrant român. Marţafoiul ăsta broscar s-a simţit ofensat de prezenţa pribeagului în bătătura lui şi l-a caftit niţel. “L-am lovit cu atâta satisfacţie ! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni”, a postat italianul pe un site de socializare. Câte mojicii îndură căpşunarii noştri în lupta lor de supravieţuire pe meleagurile vitrege. Dacă statul valah, ăla confiscat de găştile hămesite şi violente, ar fi orişicât responsabil, conaţionalii mei nu ar mai băjeni pe te miri unde. Insă nu este şi atunci, în goana după o bucătură de pâine, sunt batjocoriţi şi bruftuluiţi de băştinaşii extremişti.

În săptămânile din urmă, n-am zărit niciun profil prezidenţial, deşi, oficial, ne-am aflat în campanie electorală. Ici-colo, câte o apariţie anemică, palidă, alungată imediat de un breaking-news cu mascaţi şi corupţi. S-a transmis cu frenezie din faţa parchetelor şi a instanţelor de judecată, iar nu din studiourile cu aspiranţi la şefia statului. Diversioniştii din spatele cortinei ne-au oferit zilnic subiecte judiciare, ca nu cumva planurile lor să fie stricate de vreo dezbatere mai serioasă. Sunt candidaţi pe care lumea nu i-a văzut măcar, darămite să le asculte programele, discursul. Cineva şi-a propus să primenească deodată clasa politică şi să-i înlocuiască pe sforarii atotstăpânitori ai României cu unii tineri. Momentul este prielnic, se schimbă doar garda de la Cotroceni, context în care instituţiile de forţă au obiceiul să defecteze, să se convertească la altă religie. Aşa s-au petrecut lucrurile dintotdeauna în ultimii 20 de ani, structurile astea informative au o obligaţie de loialitate limitată în timp, nu perpetuă. De regulă, cam până în apropierea sufragiului, înaintea căruia încep să flirteze cu viitorul stăpân. Pe care îl ajută din răsputeri să câştige marele pot, netezindu-i calea spre cea mai înaltă dregătorie publică. De aici şi împuşcăturile, măcelul dintre găştile de care pomeneam.

Promoţia politică reprezentată de Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc iese din scenă. De fapt, este scoasă cu duba şi azvârlită în dosul gratiilor jilave. Dacă România arată cum arată acum, e şi vina lor, nu exclusivă, dar însemnată. Cine îi va înlocui ? mă întreb cu sporită îngrijorare. Generaţia care se pregăteşte să le succeadă nu-mi inspiră deloc încredere. O bănuiesc de lăcomie şi cinism, de analfabetism politic şi antipatriotism. Moda globalismului i-a castrat de sentimente naţionale şi le-a spălat creierul. Din limbajul lor a dispărut noţiunea de patrie, tradiţia e o vorbă goală, ca şi compasiunea sau solidaritatea, ca şi suveranitatea ori independenţa. Nişte carnasieri feroci pregătiţi să atace prada şi s-o sfârtece. Îmi este teamă că, în curând, le vom duce dorul şi lui Traian Băsescu, şi lui Adrian Năstase, şi lui Viorel Hrebenciuc...

De va fi să ajungă la Cotroceni, Victor Ponta e dator să-i împace nu doar pe români cu ei înşişi, ci şi pe unii cu alţii, şi, apoi, să ne alunge nouă, ăstora mai vechi, suspiciunile şi temerile. Neîncrederea în “oamenii recenţi”. Dincolo de alte proiecte, ţara are nevoie de o reconciliere, aşa că aducerea laolaltă a lui Teodor Meleşcanu şi Călin Popescu Tăriceanu este dătătoare de speranţe. Am scris cândva că Victor este copilul victoriei şi se pare că nu m-am înşelat. S-a născut sub nişte astre norocoase. De-ar ţine, numai, vorba mamei împăratului Napoleon Bonaparte.