Saptamana trecuta v-am vorbit despre "soparlele cumplite". Ziceam ca aceste vietati, cunoscute in limbajul uzual si ca dinozauri, traiesc langa noi, printre noi, cu noi. Povestea nu este noua. Despre o amenintare similara ne-a vorbit cu un secol in urma si I.L. Caragiale. Va propun sa-l citim impreuna.
"Termitele sunt niste ganganii, sau gaze, cum le zice poporul la fapturile mici si delicate ale naturii, pe cari oamenii de stiinta le numesc in genere insecte. Pe termitele acestea, naturalistii le numara in randul insectelor, cum zic ei, nevroptere (de la cuvintele grecesti nevron, adica nerv, si pteron, adica aripa); caci ele au aripioare stravezii, inauntrul carora se vede o tesatura deasa de firisoare nervoase. Ele traiesc in societate intocmita ca si furnicile: au o femeiusca prasitoare cu cativa barbatusi pe langa ea, si pe urma multime de soldati si de lucratoare. Sunt la trup cam de marimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut intotdeauna ca sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt sapatoare, si afara de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt si constructoare; adica, sapa orice a cladit omul, ca pe ruinele cladirilor omenesti, sa-si cladeasca ele cuiburile si asezamintele lor. Traiesc rozand din tot ce le iese-n cale, tot ce pot roade; si de aceea sunt un asa vrajmas al oamenilor, ca marele Lineu n-a stat la indoiala sa puna in Systema Naturae: Termes utriusque Indiae calamitas summa (adica: Termitele sunt cea mai strasnica bataie dumnezeiasca in Indii). Unde au bantuit mult in Europa, pe la mijlocul veacului trecut, vreo treizeci de ani de-a randul, a fost in departamentul Frantei numit Charente inf...rieure (½aranta-de-jos). Micul fluviu Charente se varsa in Oceanul Atlantic la vreo cincizeci de kilometri mai spre miazanoapte de gura mareata a Girondei. Intre aceste doua guri au facut mari stricaciuni termitele, si mai ales in Portul Rochefort si in cetatea de mare La Rochelle. (â¦) Unele se napustesc asupra lemnelor cladirii, asupra mobilelor si proviziilor de orice fel; altele rod si sfredelesc mereu inainte; ataca tavanurile si podelele de mai sus, pana ajung la acoperis ca sa-l roaza si pe ala. Lucreaza insa cu multa bagare de seama, sa nu dea cumva de lumina, si respecta cu cea mai mare grije suprafata obiectelor atacate, multumindu-se sa le gaunoseze. Daca locul li se pare bun, le-a ramas acolo inca destul de pradat, aduc tencuiala plamadita de pulbere de pamant ori moloz si balele lor, si inlocuesc treptat-treptat partile lemnoase pe cari le distrug. S-au vazut, pe urma lor, stalpi intregi de lemn preschimbati astfel in coloane de beton. Cand nu le mai place locul, fiindca l-au secatuit, atunci nu-si mai bat capul cu dresul; opera de distrugere porneste cu o asa repeziciune ca, in sapte-opt saptamani, o casa mare europeana este coptorosita din temelie pana in varf; ba un sarman sat de negri africani, in si mai scurt timp, se face tot gramada praf; nici urma de bordeiu nu se mai zareste. (â¦) Vai de orasul in care au apucat sa se incuibe termitele! (â¦) Ce n - au incercat oamenii, ca sa starpeasca soiul acela blestemat de gaze!... In sfarsit, dupa multe incercari si studii, zicea invatatul Quatrefages, ca parca le-ar fi dat el de leac. In urma experientelor sale, dovedise ca in atingere cu gazul de chlor pur, termitele cad la moment traznite; iar intr-o cantitate de aer amestecat pe a zecea parte cu acel gaz, peste o jumatate de ceas mor innecate.Citește pe Antena3.ro