Nimic nu poate justifica terorismul, dar motivele si pretextele lui sunt, de obicei, destul de limpezi. Tragedia din Norvegia socheaza pentru ca ramane de neinteles – cel putin in afara sferei stricte a patologiei.
Nu intamplator, imediat dupa carnagiu, autoritatile, presa si opinia publica ii treceau in revista pe suspectii de serviciu. Primele ipoteze vorbeau despre razbunarea Al Qaeda pentru uciderea lui Osama ben Laden, despre amenintarile lui Gaddafi, sau despre furia fundamentalistilor musulmani inca ultragiati de scandalul caricaturilor. Autorii erau cautati in pepinierele clasice ale terorismului international, acolo unde disperarea, saracia, lipsa de educatie si de perspective produc indivizi dispusi sa moara cu bomba la brau. Dar oroarea din Norvegia nu a fost opera unui musulman nascut in vreo tabara de refugiati sau spalat pe creier in vreo madrasa afgana. Nu poate fi legata de nici o revendicare clara. Si, de fapt, de nici o ideologie.
Anders Behring Breivik uraste: Islamul si feminismul, marxismul si globalizarea, multiculturalismul si corectitudinea politica. Vastele lui scrieri postate pe Internet sunt un ghiveci delirant de frustrari si clisee culese din zone fundamental incompatibile. Dar, schimonosite de o minte bolnava, toate doctrinele incep sa semene intre ele. Iar crestinismul fanatic poate imbraca forme la fel de odioase ca fundamentalismul islamic. Tragedia din Norvegia demonstreaza, de fapt, un singur lucru: ca nebuni sangerosi se nasc oriunde. Nu sunt neaparat produsul unui mediu defavorizat, sau al unei ideologii anume. Nici macar societatile cele mai prospere si progresiste nu sunt ferite de asemenea excrescente maligne. Saracia din localitatea americana Columbine nu explica, desigur, dementa ucigasa a celor doi elevi de liceu care si-au mitraliat cu sange rece colegii, in august 1999. Dupa cum ramane inexplicabil masacrul de la Virginia Tech, din 2007, comis de un student sud-coreean tacut si cuminte. Din nefericire, terorismul irational (spre deosebire de cel international) este complet imprevizibil. Si, deci, aproape imposibil de prevenit.