x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Timpul… când nu mai e timp

0
Autor: Adrian Vasilescu 03 Aug 2014 - 20:04
Criza încă nu s-a stins. E drept, un ciclu economic cu ambele lui faze clasice, avântul şi declinul, şi-a încheiat cursa. Dar un alt ciclu nu a început. Şi atunci, prin ce fază trecem acum? Răspunsul nu-l găsim în cărţi. Ni-l dă însă viaţa. Dacă vechiul ciclu s-a sfârşit, în sensul că a fost oprit declinul, iar un nou ciclu, cu o fază certă de  avânt, nu a plecat la drum, înseamnă că avem parte de încă o tranziţie.

De recesiune, agresivă în prima parte şi ceva mai calmă în partea a doua, am scăpat după doi ani. A debutat în 2009 şi şi-a încheiat cursa la sfârşitul lunii martie 2011. De atunci, avem creştere continuă.

De fapt, timp de 15 ani, din 2000 şi până în prezent, România a înregistrat 13 ani de creştere plus şi doi ani de scădere economică. Un mare pas înainte faţă de cei 10 ani din 1990 până în 1999, când am trecut prin două depresiuni (din ’90 până în ’92 şi din ’97 până în ’99) şi am avut parte de numai patru ani de creştere plus. Cum însă ţara nu a reuşit să-şi dezvolte o economie sănătoasă şi puternică, alimentată de un PIB sustenabil, format pe o piaţă dominată de oameni, de instituţii şi de companii care să ştie să facă bani şi să aducă venituri bugetului, mai multă creştere economică nu a adus şi mai multă bunăstare. Fiindcă, bunăoară, a şti să faci bani este o cerinţă vitală într-o vreme în care, în România, sunt încă multe companii care pierd bani, ceea ce înseamnă că alte companii, rentabile, împreună cu populaţia, le achită nota de plată. Sau atâta timp cât bunăstarea este legată în mod esenşial de dinamica investiţiilor, faptul că volumul investiţiilor descreşte este descurajator. Dar şi mai descurajator e un alt fenomen: acela că se face simţită o tendinţă de încetinire a investiţiilor în viitorul apropiat. Dar iată că, în planul investiţiilor, toamna 2014 tinde să introducă note ceva mai optimiste. Activitatea în construcţii va cunoaşte probabil o uşoară revigorare. şi cum atât producţia, cât şi prestările de servicii sunt tot mai puţin descurajate de preţuri, există speranşe că afacerile constructorilor se vor mişca ceva mai bine.

Bunăstarea însă nu poate fi obţinută oricum. Se obţine cu muncă performantă într-o economie performantă, într-un timp în care să fie dominant gustul competiţiei în strânsă corelaţie cu politica generală a câştigurilor. Şi mai mult PIB tot aşa se obţine.
Dacă vor fi ridicate însă mâinile, aşa cum s-a mai întâmplat, în aşteptarea unor soluţii pe care să le aducă timpul, s-ar putea să ne trezim cu drobul de sare în cap. Sunt două argumente, esenţiale, care pot conduce la acţiuni ferme. Primul: convingerea, pe bază de probe certe, că timpul, dacă nu e ajutat cu măsuri optime, nu rezolvă nimic de la sine. Dimpotrivă, agravează şi mai mult lucrurile. Al doilea: s-a epuizat până şi timpul de aşteptare. Aceasta e neşansa ori, poate, şansa societăţii româneşti în acest moment. Fiindcă va trebui să apese pe accelerator.


Serviciul de email marketing furnizat de