x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Timpul plantelor magice: dumbravnicul şi buruiana zânelor

Timpul plantelor magice: dumbravnicul şi buruiana zânelor

de Iulia Gorneanu    |    10 Mai 2012   •   17:08

“Zice ca florile vorbesc si toate buruienile: cand te duci pe camp, e asa frumos, cine le stie limba lor. Una spune ca e buna de asta, alta de asta. Una zice: «Ia-ma, ca eu sunt buna pentru dragoste». Da’ alta zice: «Ia-ma pe mine, ca sunt pentru cinste», da’ alta ca-i de noroc. Alta spune: «Ia-ma pe mie, ca bani multi vei avea». Si de boala, si de leacuri, de toate spun si se imbie. Numai sa pricepi limba lor.' (Elena Niculita-Voronca, 1903)

E timpul plantelor magice, acum, intre Todoruse si Rusalii, cand cerurile sunt deschise si totul este posibil. E vremea ielelor – maiestrelor… Miercuri, patronii Primaverii – Santoaderii – au daruit Rusaliilor puterea de a stapani Vara, iar zanele i-au rasplatit cu buchetele de todoruse, culese de ele la lumina lunii.

Flori de todoruse culeg si fetele mari, feciorii si descantatoarele, punandu-si gandul si sufletul sub vraja acestei plante. I se mai spune dumbravnic, dobrovnica sau todorusale si creste prin dumbravi si paduri, numai in loc curat. Are flori mici, albe si rosii, iar parfumul lor le face pe tinerele fete sa le puna in san. Flacaii le pun la palarie, iar femeile la icoane, acasa si in biserica, “pentru ca si sfintilor le place mirosul lor'. Batranele spun ca ceaiul din floare de dumbravnic e bun pentru “batai de inima' si dureri de cap, iar amestecat cu ceai de menta neagra si baut dimineata pe “inima goala' vindeca durerile de piept si tusea.

Dumbravnicul este la mare pret si pentru descantatoare, il culeg din locuri si la ore stiute numai de ele, pentru a face vraji “de dragoste' si “de ursita'. Pentru tamaduirea “celui perit' sau “ celui luat de Rusalii' au leac doar o data pe an, in ziua de Todorusale. Atunci, descantatoarea culege plantele ale caror varfuri au fost rupte de zanele-Rusalii si spune un descantec ce i s-a aratat in vis. “A plecat N./ Pe cale,/ Pe carare,/ Pe drumul cel mare./ Si cand la dealul Cananaului,/ Sub umbra nourului,/ In zapdia rugului,/ In helistea vantului,/ Iaca acolo,/ Anania Santasia/ Si cu soru-sa Irodia,/ Doamna Zanelor,/ La un copac frunzuros,/ Cu tatal lor,/ Cu fratii lor,/ Cu surorile lor/ Si cu toate neamurile lor./ Sedea jos si manca/ Si bea/ Si petrecea/ Si pe cine intalnia/ Il ologia./ N. pe acolo a trecut,/ In loc a statut,/ La dansele s-o uitat,/ Rusaliile o zis:/ – Vin’ N. de mananca!/ El o zis: – Nu mananc la masa voastra!/ – Vin’ de bea un pahar de vin!/ – Nu voiu sa beau din paharul vostru!/ – Vin’ de canta!/ – Nu vin!/ – Vin’ de joaca!/ – Nu vin sa joc la jocul vostru!/ Dar Erodia, doamna Zanelor,/ Cu toate neamurile ei,/ S-a maniat,/ Cuvant in sama N. nu le-au luat,/ Ca rusine mare le-au facut./ Ele s-au imburzuluit,/ De jos s-au sculat,/ La N. au alergat…' (Descantec de Rusalii cules de Tudor Pamfile).

O alta planta apotropaica ce infloreste in luna mai este buruiana-zanelor. Creste pe langa drum si are o floare de culoare violet, cu cinci petale zimtate. I se mai spune “tapa sfintelor' sau “ciocul berzei', iar babele o fierb, si cu apa aceea ii spala pe cei “luati de iele' sau “de soimane'. Se spune ca, la scurt timp dupa scalda ritualica, bolnavii atinsi de aceasta misterioasa boala se vindeca. Pana la Rusalii, cand se crede ca ceata calusarilor le alunga pentru inca un an, taranii se apara de iele prin magia plantelor, poarta la ei usturoi, pelin si leustean, iar atunci cand simt ca au intrat in mreaja lor cauta ultimele descantatoare ca sa-i lecuiasca…

×