x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tineri sportivi minunați, dar ignorați!

Tineri sportivi minunați, dar ignorați!

de Dan Constantin    |    23 Ian 2020   •   08:00
Tineri sportivi minunați, dar ignorați!

De la Jocurile Olimpice de Tineret, aflate în desfășurare în Elveția, sosesc vești foarte bune. Pe pista de bob de la St. Moritz, doi români au câștigat medaliile de aur la proba de simplu. Numele lor, Georgeta Popescu și Andrei Nica, sunt necunoscute marelui public, dar succesele au făcut vâlvă în lumea sporturilor de iarnă, adunată la Lausanne, gazda competiției speranțelor olimpice. De ce performanța lor este privită cu uimire și considerată o mare surpriză? În primul rând, cei doi tineri vin dintr-o țară unde infrastructura pentru acest sport -bobul- este cvasi-inexistentă, pregătirea specifică fiind făcută pe pistele din afara României. La Sinaia a existat o pistă omologată, dar acum nu se mai pot organiza aici concursuri, din cauza degradării. Apoi, ei au reușit să învingă competitori veniți din țări care alocă fonduri substanțiale pentru susținerea sportivilor și dezvoltarea bazelor de concurs și antrenament. Aceste considerente credem că i-au determinat pe conducătorii mișcării olimpice să vină special să-i felicite pe sportivii români medaliați cu aur. Președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, alături de Prințul Albert  de Monaco, fost olimpic în acest sport, membru CIO, au fost alături de Octavian Morariu când acesta, ca membru CIO, a înmânat laurii victoriei pentru Georgeta și Andrei, aflați pe treapta cea mai înaltă a podiumului olimpic.

Credeam că victoriile acestor doi tineri, care reînnoadă o tradiție a performanțelor lui Popană, Panțuru și Neagoe, vor avea ecou și în rândul autorităților române. Dar constat că la câteva zile de la succesul de la Jocurile Olimpice de Tineret, nici un demnitar din România nu a găsit timp să-i felicite pe cei care au ridicat tricolorul la competiția olimpică. Încrâncenați în luptele lor mărunte, politrucii nu înțeleg performanțele și, în consecință, ignoră deliberat fenomenul sportiv. Mai mult, s-a format  o conspirație menită să boicoteze prin subfinațare sportul românesc de performanță, în anul olimpic, COSR primind sume mai reduse de la buget față de perioada anterioară. Boicotul instituțional se manifestă și în lipsa de susținere pentru asumarea găzduirii de mari competiții. Să nu uităm că, în 2013, Brașov a concurat cu Lausanne pentru organizarea Jocurilor de Iarnă ale Tineretului 2020. Când s-a prezentat la susținerea candidaturii în fața sesiunii Comitetului Olimpic, delegația Brașovului nu a fost condusă de primarul Scripcaru, tocmai arestat de instituția condusă de Kovesi. DNA a reușit, cu un dosar inventat, să dea un avantaj decisiv concurenților din Lausanne, a cărui municipalitate nu purta stigmatul corupției. Nu e de mirare că, în acest climat de subminare a sportului de performanță la nivel național, revenirea brașovenilor cu o candidatură pentru Jocurile de Iarnă de Tineret din 2024 nu a avut succes. Înțelegem de ce minunații tineri care se întorc din Elveția cu medaliile de aur pe piept sunt ignorați de puternicii zilei, al căror suflu nu trece de orizontul zilei de mâine.

×