x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Toamna

Toamna

de Carmen Anghel    |    29 Sep 2012   •   21:00

O sa spuneti ca am o obsesie- in fiecare toamna scriu, macar un rand, despre copacii care infloresc a doua oara. Daca toamna trecuta am vazut asa, cate doua-trei flori in cate un castan, toamna aceasta si-a luat prea multe prerogative de primavara. Da, iar au inflorit castanii pentru a doua oara! Si nu mai sunt doua-trei buchetele ci copaci intregi. Mai ales cei mai cruzi, tineri sunt plini de flori.

Am zis sa nu va spun chiar din prima zi in care i-am observat, poate mai scriu si altii, macar asa ca o mica observatie pe undeva. Dar am asteptat vreo trei saptamani si daca nimeni nu a vazut minunile acestea, m-am hotarat sa va atrag atentia.
Frumosii castani infloriti merita si ei macar sa-i admirati o data! Si pe cei infloriti de parca acum s-ar fi trezit din iarna, dar si pe cei care sunt jumatate "morti' - cu frunze uscate si castanele gata sa plesneasca si sa cada, jumatate vii – cu frunzele verzi si florile ca niste candele.

E o mica bucurie pe care ei ne-io fac, stiut sau nestiut, dar pe care noi ar trebui sa o gustam- nu ca pe o speranta de toamna lunga (asa cum se spune) ci ca pe secunda de frumusete atunci cand trecem grabiti pe langa ei.

×