Toma

Dacă ar fi să fim fulgi de păpădie în goana dezlânată a vremurilor, Toma ar rămâne un simplu nume. Dar cum viaţa mai înfloreşte, tăind calea întunericului, Toma nu ră­mâ­ne un simplu nume. A doua Du­mi­ni­că după Înviere este Duminica Tomii. Recunoscută de creştinii din cele mai vechi timpuri ca "Paştile morţilor". Este vremea la care credincioşii depun ofrande pe mor­minte,  împart, fac mese rituale în cimitir sau în câmp, la iarbă verde. La opt zile după Înviere, Iisus s-a ară­tat Apostolilor, însă, de data aceasta, El i s-a arătat apostolului Toma (numele este de origine aramaică şi înseamnă "geamăn"), nu­mit şi Necredinciosul. Acesta nu a crezut spusele ucenicilor, cum că Hristos a înviat din morţi, şi a spus că nu va crede până ce nu va pune degetul său în semnul cuielor şi pe coasta rănită a lui Hristos. Astfel, Iisus i s-a arătat în chip aparte, i-a descoperit rănile Sale şi i-a permis să-L atingă şi să-i vorbească. Lumina a risipit negura îndoielii din ini­ma apostolului şi a făcut ca din gura lui Toma să izbucnească admirabila mărturie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!".
Du­pă Duminica Tomii se săr­bătoresc Blajinii - un popor evlavios despre care vorbea cu atâta drag în scrierile sale Sadoveanu. Legendele spun că ei trăiesc pe un ostrov pe unde trece apa Sâmbetei sau chiar sub pământ, lângă Rai. Se mai spune că sunt mici de statură, umblă goi şi stau la umbra pomilor. Nu sunt fulgi de păpădie...