Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In toate epocile, decadenta a avut marcajul prosperitatii, iar veacul al XX-lea nu face exceptie. Veacul nostru nu face decat sa confirme acest adevar, atat de evident, incat aduce a paradox si e tratat ca atare. E oare de bine ca orice natarau poate sa-si publice, de la o zi la alta, intr-o carte care impune prin dimensiuni si eleganta, emanatia ingusta a mintii sale? Pentru ins, e de bine, dar pentru carte, nu.
La inceputurile tiparului modern, constructia unei carti cerea mult discernamant, multa munca si multa cheltuiala. Nimanui nu-i convenea, nici scriitorului, nici editorului si nici tipografului sa angajeze tiparirea si distribuirea unei carti fara un potential sigur de cititori. Mai bine zis, fara acei cititori calificati, prin cultura si punct de vedere, si rasariti dintr-o masa posibila, dar neinteresanta, dintr-o multime posibila, dar care nu putea influenta drumul cartii in directia calitatilor ei. O scriere a lui Kant sau Flaubert putea sa ajunga si in mainile unui targovet mai spalat, insa nu aici se decidea soarta ei.
Astazi, oricat de scumpa ar fi o carte la vanzare, ea e in esenta la fel de ieftina la producator ca orice obiect industrial de serie. Cu medicamentele, lucrurile stau cam la fel: se produc ieftin cu tona si se vand scump cu miligramul. Discernamantul cultural si artistic nu mai conteaza, tot ce conteaza e discernamantul comercial. Iar in avalansa de carti tiparite pe banii autorilor, din vanitate sau din prostie, nici macar acesta. S-ar putea obiecta ca a crescut si numarul cartilor de calitate – ceea ce e adevarat – si ca e in grija cititorului sa le selecteze si sa le aiba – ceea ce e fals.
Cititorii scrierilor cu mare incarcatura spirituala si cu un stil foarte elaborat sunt putini, sunt imprastiati pe toata planeta si n-au mijloacele sa ajunga, pe drumul cel mai scurt, la cartile conditiei lor. Mai ales ca acestea, aparand in tiraje mici si pe culoare nesustinute de industria publicitara, sunt in mod fatal scumpe. Astazi, un Balzac n-ar mai razbi in puhoiul facatorilor de romane de larg consum. In India, se tiparesc anual peste 10.000 de romane scrise de indieni. Ma intreb tot mai des daca nu cumva asa-numitele romane cu succes international, garantat de industria publicitara, nu-s fabricate in China, ca tenisii si blugii 'suta la suta americani'.
Consolarea pentru autorii de profunzime, care rateaza noile intreceri de cantitate si de viteza, vine chiar din istoria creatiei literare, unde tot ce a avut un inceput, oricat de triumfant si de oportun a fost acesta, a avut si un sfarsit. O lume se termina, dar lumea care incepe anunta o competitie a calitatii absurda in care alearga fiecare incotro vrea si toti sunt, in acelasi timp, si perdanti, si castigatori.
Citește pe Antena3.ro
