Trageti cortina!

Domnul Iliescu nu are nevoie de mila, ci de putina decenta si de cuvenita luciditate, fara de care vom fi tentati sa-l trimitem in fata plutonului de executie, asemenea Predecesorilor sai nefericiti.

In ce fel de tara traim?, ma intreb perplex, intr-un moment in care suvoaie de ura, groasa si urat mirositoare, se revarsa din toate partile asupra ex-presedintelui Iliescu. Citesc si nu-mi vine sa cred ca un ziarist, de la un cotidian ce cultiva cu sarg sloganul "intelegi mai mult", e in stare sa scrie, fara sa-i tremure mana, ca "Obisnuiti sa si-l imagineze pe Iliescu mai mult mort decat viu, multi exclud deja orice posibilitate de a-l mai vedea contand cu adevarat in politica romaneasca.(...). Cand adversari, cand de aceeasi parte a baricadei, cei cu care imparte viata politica s-ar bucura in egala masura sa-l vada cu adevarat mort". Ne-am intors iar la dementa anilor nouazeci, cand "tolerantii" romani urlau ca apucatii: "Moarte comunistilor !", "Moarte securistilor !" sau "Moarte intelectualilor!". Poate nici n-am plecat de acolo, ci ne-am prefacut doar, asteptand, cu ochii injectati de canibalism civic, lapidarea publica a inca unui conducator bastinas. In urma cu cincizeci de ani l-am impuscat cu gloante bolsevice pe demnul Ion Antonescu, iar pe Regele Mihai l-am zvarlit ca pe un borfas in trenul umilintei. intre timp, Maresalul nu mai are loc in cartile de istorie, iar numele sau are conotatie contraventionala; Regele a devenit un batranel cu chipul instapanit de-o amaraciune emotionanta, de nesters, si, uneori, poporului i se aduce aminte despre tablourile scoase ilegal din patrimoniul national de Majestatea Sa. Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit la momentul potrivit, cu binecuvantarea aceleiasi grijulii Maici Rusia. Urmasul sau, Nicolae Ceausescu, a avut parte insa de cartusele voicanilor si stanculestilor tradatori, acoperiti de simulacrul procesului targovistean de inspiratie stalinista. Inconstienta si natanga, Romania si-a aruncat atunci, in groapa comuna a primitivismului sangeros, bestial, un trecut nu pe de-a-ntregul reprobabil. in vacarmul provocat de manipulatorii revolutionari, nimeni n-a vrut sa auda icnetele asasinatilor nostri voievozi, domnitori sau prim-ministri de-a lungul veacurilor neguroase si triste. In meteorica sa ratacire pe la Cotroceni, Emil Constantinescu n-a starnit nici macar patimi mari, care sa-l expuna riscurilor majore viitoare. Memoria colectiva a natiei l-a uitat deja, cum se intampla mereu cu persoanele mediocre si usor perisabile. Cu o exaltare patogena si concertata, paginile majoritatii gazetelor s-au umplut, dintr-o data, cu frustrari la comanda, cat sa "ecraneze" nepotrivirile din basmul "Rapirea din Bagdad". "Isi merita soarta, culege ce-a semanat in cei cincisprezece ani de ezitari regretabile si adevaruri pe jumatate!", spun unii, pe buna dreptate. "Blestemul Ceausestilor, al tinerilor ucisi in decembrie 1989 si al studentilor schiloditi de hoardele lui Cozma !", zic altii, incantati ca a sosit sorocul pentru instigatorul Iliescu. Si batjocorirea "cetateanului" Mihai, gonit de pe aeroport precum raufacatorii dati in consemn international, la ceas de inviere crestineasca, si cate si mai cate. Dar omul acesta, demonizat peste masura, spre care institutiile coercitive sunt asmutite acum cu turbare, a fost pana deunazi seful statului si nu un sef oarecare, ci unul adulat, venerat si respectat ("Iliescu apare, soarele rasare !"). Si votat cu frenezie si speranta, deseori cu smintita voluptate, in ciuda cadavrelor decembriste si a Pietei Universitatii. El a decis destinul romanesc vreme insemnata, in trecerea de la comunism la capitalism, si a ordonat haosul ce se latea periculos intre atatea inselatoare libertati. N-a fost un presedinte perfect, a gresit adesea, a gafat de si mai multe ori, s-a vrut sentimental in situatii ce impuneau masuri ferme si extreme, si-a inchipuit ca eticheta "sarac si cinstit" ii va ajunge sa ramana deasupra grupului de politicieni hulpavi pe care l-a girat aiurea. Un personaj tragic, la urma urmei, sortit sa-si petreaca tineretea marxist-leninista la Moscova, ca tanara speranta a P.C.R., si sa se lepede, la batranete, de invataturile si idealurile socialiste tocmai la Washington, pentru a fi pe gustul imperialistilor inamici de odinioara. Sa-ti renegi propria biografie ideologica de dragul jocului cu iz democratic este, sa recunoastem, o forma de sado-masochism politic apta sa starneasca o imensa mila. Dar d-l Iliescu nu are nevoie de mila, ci de putina decenta si de cuvenita luciditate, fara de care vom fi tentati sa-l trimitem in fata plutonului de executie, asemenea predecesorilor sai nefericiti. Sau in fata vreunui complet de judecata "dresat" sa-l condamne cu orice pret, din dorinta de a fi pe plac rodicilor si monicilor de justitie. (Se pare ca aceste Monici sunt predestinate sa "maculeze" presedintii, fie cu dezvaluiri orgasmatice si rochii spermatozopatate, fie cu invinuiri si rechizitorii aberante, scremute de procurori caprari.)

Nu ma simt deloc confortabil ca roman, ba, dimpotriva, ma rusineaza sirul acesta de crime si condamnari ce-au indoliat dintotdeauna istoria nationala. imi induce un sentiment de vinovatie, de parca as purta in mine pacatul vesnic si revansard al partidului. Revolutia - Mineriadele - Ce altceva avem de facut decat sa urmam povata scriitorului Mario Varga Llosa: "Canudos - S-o uitam, e cel mai bun lucru. E un episod nenorocit, tulbure, confuz. Nefolositor. Istoria trebuie sa fie instructiva, exemplara. in razboiul acela nimeni nu s-a acoperit de glorie. Si nimeni nu intelege ce s-a intamplat. Oamenii au hotarat sa traga cortina. E mai cuminte, e mai intelept".